Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au anunţat că vor relua, luni, protestul declanşat în luna februarie, în semn de nemulţumire faţă de prevederile OUG 7/2019, a cărei abrogare o solicită. Tot astăzi, aceştia vor protesta, din nou, în faţa Palatului Justiţiei din Timişoara.
„Având în vedere hotărârea nr. 6/11 martie 2019 a Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind continuarea protestului magistraţilor, în data de 14 martie, la sediul unităţii de parchet, colectivul de procurori prezenţi, cu majoritate de voturi, au stabilit ca în data de 18 martie, ora 16, să protesteze în faţa instituţiei”, arată într-un comunicat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, Raluca Buculea, citat de Radio Timişoara.
În februarie, Adunarea Generală a Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a hotărât pentru prima dată suspendarea activităţii procurorilor, cu excepţia cauzelor urgente, în perioada 26 februarie – 1 martie, apoi protestul a fost prelungit.
Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție reiterează faptul că modificările aduse OUG 7/2019, prin OUG 12/2019 ignoră voturile a mii de magistrați, exprimate în cadrul adunărilor generale ale instanțelor judecătorești și parchetelor.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România subliniază că adoptarea unor ordonanțe de urgență cu privire la sistemul judiciar, fără respectarea unor rigori minime de transparență decizională și fără consultarea reală și efectivă a corpului magistraților, este contrară angajamentelor internaționale ale Statului român și a fost dezaprobată de Comisia de la Veneția, Comisia Europeană, Parlamentul European, GRECO, numeroase asociații ale judecătorilor și procurorilor din Europa, dar și de majoritatea covârșitoare a corpului magistraților români.
Aceştia mai spun că starea de protest din magistratură poate înceta atunci când se va dovedi diligență în punerea în aplicare a recomandărilor entităților internaționale precizate anterior, respectiv atunci când Guvernul va elimina limitările adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor, va abroga dispozițiile referitoare la înființarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor comise de magistrați, va renunța imediat și pe termen lung la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii și la cele care elimină meritocrația în magistratură, promovarea efectivă la instanțele și parchetele superioare, dar și promovarea în funcții de conducere urmând a se face numai pe baza meritocratice, fără interviuri formale, inclusiv și mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu tragerea la sorți a tuturor membrilor comisiilor de concurs, iar nu numirea lor directă de Secția pentru Judecători a CSM.
Ultimele comentarii