Primul “om bionic” a fost expus la Washington

Primul “om bionic”, un robot capabil să vorbească şi să meargă, creat în întregime din componente sintetice, a fost expus  la Smithsonian National Air and Space Museum, din Washington.

Om bionicRobotul cu faţă umană a fost creat de compania londoneză Shadow Robot cu scopul de a prezenta într-o manieră inedită o serie de descoperiri medicale im­portante, cu ajutorul unor organe artificiale.

“Acesta nu este un şiretlic. Este o evoluţie a ştiinţei reale”, a declarat John Dailey, directorul muzeului din capitala americană, potrivit Mediafax.

Robotul – cu o înălţime de 183 de centimetri şi o greutate de 77 de kilograme  – este expus la Smithsonian National Air and Space Museum, din Washington. Acesta a costat un milion de dolari şi a fost construit din 28 de componente artificiale create de companii inovatoare în domeniul biomedical. Aceste componente includ un pancreas, plămâni, splină şi un sistem circulator.

“Ideea din spatele acestui proiect a constat în asamblarea într-un tot unitar a tuturor părţi­lor de rezervă care există deja pe piaţă pentru corpul uman în zilele noastre. Dacă faci asta, cum ar arăta un astfel de corp?”, a decla­rat Bertolt Meyer, profesor la Universitatea Zurich din Elveţia, prezentatorul documentarului.

Robotul a fost modelat după Bertolt Meyer, care s-a născut fără o mână şi foloseşte o proteză. El a asistat la prezentarea “omului bionic”, care a fost văzut în timp ce făcea câţiva paşi stângaci, şi a pompat sânge artificial în siste­mul circulator (transparent) al ro­botului. Robotul are o faţă imobilă şi nu are piele. Este controlat de la distanţă cu ajutorul unui compu­ter, iar specialiştii americani folo­sesc o serie de conexiuni Blue­tooth pentru a controla mişcarea membrelor “omului bionic”.

Inteligenţa artificială a robo­tului este limitată la un program computerizat de chat, similar cu aplicaţia Siri pentru iPhone-urile create de Apple, a precizat Ro­bert Warburton, inginer proiec­tant al companiei Shadow Robot. “Persoanele care l-au creat au de­cis să îl programeze să aibă per­sonalitatea unui băiat în vârstă de 13 ani din Ucraina. Aşadar, robotul nu este tocmai cea mai politicoasă persoană cu care ai putea să porţi o conversaţie”, ai spune Bertolt Meyer.

Asamblarea părţilor compo­nente a început în august 2012 şi a avut nevoie de trei luni pentru a fi finalizată.

Print Friendly, PDF & Email