Primele două autobuze electrice au ajuns în seara asta la Timișoara Primele două autobuze electrice au ajuns în seara asta la Timișoara. Încă două sunt pe drum și vor ajunge în câteva zile, anunță primarul Dominic Fritz.
În ianuarie noile vehicule vor intra în probe și verificări tehnice, se va face instruirea personalului, apoi recepția și înmatricularea autobuzelor, iar dacă nu sunt probleme tehnice, din luna februarie, vor putea fi puse în circulație, anunță primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Cele două autobuze fac parte dintr-un lot de 44 care vor fi achiziționate din fonduri europene, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării.
Dominic Fritz declară că, din fonduri europene, Primăria va schimba toată flota de transport public, care include 150 de mijloace de transport: autobuze electrice, tramvaie și troleibuze.
Ultimele comentarii