Primarul Timişoarei face apel la timişoreni să-i aducă la cunoștință orice punere de presiune asupra lor, orice formă de intimidare sau de șicanare la care sunt supuşi, menită să-i forțeze să-și vândă imobilele.
Primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, face apel la timişoreni, într-o postare pe o reţea de socializare, să-i aducă la cunoștință orice punere de presiune asupra lor, orice formă de intimidare, de șicanare, menită să-i forțeze să-și vândă apartamentele pentru ca imobilul în care locuiesc să fie acaparat în întregime de cei ce se dedau la așa ceva. Nicolae Robu spune că solicită astfel de informaţii pentru a putea solicita „(și) cu date concrete” intervenția corespunzătoare a autorităților statale în drept.
„După cum v-am informat deja în mai multe rânduri, sub mandatul meu, niciun clan, de nicio etnie, nu a mai putut să-și facă de cap în Timișoara”, declară primarul Nicolae Robu. Adăugând că, „nu numai că nu s-au mai putut înșfăca clădiri și terenuri de când sunt eu primar, lucru care, evident,n-ar fi putut niciodată să aibă loc fără cârdășii între baștani – şi când ne referim la ei nu ne preocupă de niciun fel etnia – și oameni importanți din aparatul de stat, aparatul administrației publice locale, notari și avocați importanți, dar în această perioadă am reușit să aduc înapoi în patrimoniul Municipalității trei clădiri importante, centrale”. Una în care a funcționat secția de Chirurgie II a Spitalului de Copii, în celelalte două funcţionând secția de Balneofizioterapie a Spitalului Municipal.
Edilul Timişoarei mai spune că se impune a fi menționat în context, „pentru că relevanța sa este una excepțională”, faptul că Justiția tocmai l-a condamnat, în primă instanţă. pe unul din „mahării crezuți de neatins, Ionelaș Cârpaci”, la peste zece ani de închisoare.
În 12 ianuarie, Ioan Sandner, cunoscut sub numele de Ionelaș Cârpaci, a fost condamnat de Curtea de Apel Timişoara, la zece ani şi patru luni închisoare, într-un proces început în 2011, care vizează cumpărarea ilegală a unui teren, tranzacţie imobiliară în care a făcut uz de o dispoziție falsă a primarului Timişoarei, datată noiembrie 2005. Potrivit acestei dispoziții, terenurile vizate au fost retrocedate unor români de naționalitate germană, persoane care nu existau în realitate. În anul 2006, noii proprietari au vândut terenurile unei firme care a ridicat, pe unul dintre amplasamente, un bloc cu zece etaje.
Citeşte şi:
Zece ani de închisoare pentru capul unei reţele de falsuri imobiliare de peste un milion de euro.
Buna asa domn primar.
Nu s-a mai insfascat niciuna pentru ca nu au mai ramas sau chiar nu le merge cu dumneatale?
„nu s-au mai putut înșfăca clădiri și terenuri de când sunt eu primar, lucru care, evident,n-ar fi putut niciodată să aibă loc fără cârdășii între baștani „