Primăria Timișoara aplică pentru finanțare națională nerambursabilă prin Programul Termoficare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Scopul este retehnologizarea a încă unui segment de 3,69 km de conducte magistrale din rețeaua primară a orașului.
„Continuăm investițiile în Timișoara și în servicii publice care să funcționeze pentru cetățeni. Cu toții știm că sistemul centralizat de termoficare are probleme și că una dintre cele mai mari o reprezintă pierderile de agent termic. Cauza a fost lipsa cronică de acțiune. În acest mandat, ca să reducem pierderile, am modernizat aproape 30 de kilometri de conducte. Un munte de țevi. Facem ce trebuia făcut de mult și căutăm constant să atragem finanțare, pentru a pune la punct infrastructura de bază a Timișoarei”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Zonele vizate sunt: str. Michelangelo, Parcul I.C. Brătianu, bd. Mihai Eminescu, str. M. Robespierre, Piața Iancu Huniade, bd. 20 Decembrie, str. Nikolaus Lenau, Piața Victoriei, str. Dr. Nicolae Paulescu, str. Paris (până la intersecţia cu str. Col. Enescu). Străzile vizate din zona Lipovei sunt: str. Constantin cel Mare, str. Pomiculturii, str. Volta, str. Brazilor, str. Martir Alexandru Chorosi, Aleea Aurel Ciupe, str. Holdelor, str. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, str. Perlei, Aleea Arcașilor.
Acest proiect se adaugă la investiția care este deja în execuție și se apropie de finalizare, respectiv etapa a doua de retehnologizare a sistemului de termoficare, prin care 9 kilometri de rețea primară și 20 de kilometri de rețea secundară se reabilitează.
De asemenea, Primăria Timișoara mai are un obiectiv aflat în stadiul de elaborare al studiului de fezabilitate, care prevede retehnologizarea a încă 29 de kilometri de rețea primară, precum și identificarea de surse de finanțare.
Procentul de co-finanțare vizat de Primăria Timișoara este de 85% (bugetul de stat) prin Programul Termoficare. Valoarea totală a investiţiei este de peste 73,5 milioane de lei cu TVA inclus.
Ultimele comentarii