Timișorenii vor putea arunca gunoiul cu cartela, transmite Primăria Timișoara. Municipalitatea anunţă că va construi 100 de insule inteligente supraterane de colectare selectivă a deșeurilor, pentru care va cere finanțare prin PNRR.
Primăria Timișoara a pregătit cererea de finanțare pentru accesarea fondurilor din PNRR pentru implementarea unui sistem modern de colectare a deșeurilor, pentru blocuri și cvartale de blocuri. Proiectul a fost aprobat, azi, de Consiliul Local.
Astfel, Municipalitatea are în vedere amplasarea a 100 de insule inteligente de colectare selectivă a deșeurilor, pe cinci grupe: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal și hârtie și carton. Aceste insule vor fi supraterane, cu containere încasetate, fiecare container având o capacitate de 1,1 metri cubi. Fiecare insulă de colectare, al cărei cost estimativ este de 10.000 de euro, va fi digitalizată, va avea acces restricționat prin cartelă (minimum 200 de cartele vor fi date locatarilor arondați unei insule) și va aduna date despre nivelul de colectare al deșeurilor.
„Facem un pas înainte pentru responsabilizarea noastră, a tuturor, privind modul în care ne aruncăm gunoiul. Dacă-l aruncăm cu completă nepăsare, prețul îl plătim împreună – deponeuri ilegale, tone de deșeuri care ajung la groapa de gunoi și poluare. Până la final de 2024, vrem să implementăm o soluție nouă pentru colectarea separată a gunoiului din oraș prin aceste insule ecologice inteligente, ca să complementăm eforturile deja existente prin colectarea din ușă în ușă”, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Edilul anunţă că Primăria mai are câteva proiecte în lucru, fie la nivel municipal, fie împreună cu alte instituții, printre care și construcția unui centru de colectare nou, unde să poată fi aduse deșeuri voluminoase, mobilier de exemplu, deșeuri biodegradabile ori deșeuri din construcții și apoi să fie valorificate.
Cererea de finanțare a fost aprobată, azi, de Consiliul Local Timișoara. Valoarea cererii este de aproape 5 milioane de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Ultimele comentarii