Primăria solicită găsirea de măsuri legale pentru ca tichetele de masă să ajungă la persoanele vaccinate

Sursă foto: RO Vaccinare

Primăria Timişoara propune Direcției de Sănătate Publică Timiş fie să distribuie în cele patru centre de vaccinare care mai sunt deschise în Timișoara tichetele de masă şi o listă completă cu persoane care au dreptul să le ridice, fie să facă demersurile legale pentru modificarea legislației, astfel încât Primăria să aibă acces în baza de date a Registrului Electronic Național al Vaccinărilor pentru a identifica persoanele vaccinate, îndreptățite să primească aceste tichete.

 

Tichetele valorice au fost distribuite centrelor de vaccinare, pe bază de proces verbal de predare-primire de către Direcția de Sănătate Publică, instituția abilitată să le distribuie, anunţă Municipalitatea. În momentul închiderii centrelor de vaccinare din Timişoara, ca urmare a fluxului scăzut de persoane interesate să se vaccineze, coordonatorii acestor centre au vrut să  predea tichetele la DSP Timiş, însă au fost refuzați.

Primăria Timişoara anunţă că DSP Timiş a transmis o adresă Primăriilor pe raza cărora au funcționat centre de vaccinare să preia aceste tichete, însă, conform prevederilor legale, Municipalitatea nu are atribuții privind distribuirea acestor tichete, ci doar DSP.

Primăria Municipiului Timișoara face apel atât la Prefectura Timiș, cât și la reprezentanții DSP Timiş să găsească rapid o soluție eficace și legală pentru ca aceste tichete să ajungă la timișorenii îndreptățiți să le primească”, cer oficialii Municipalităţii timişorene.

Print Friendly, PDF & Email