Preşedintele Klaus Iohannis transmite condoleanţe familiei poliţistului care şi-a pierdut viaţa duminică, la Izvin, după ce a fost împuşcar în timp ce se afla la datorie.
“Preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi exprimă profundul regret pentru tragicul incident petrecut duminică, 2 iunie a.c., în judeţul Timiş, în urma căruia un poliţist român, aflat la datorie, şi-a pierdut viaţa din cauza unor răni prin împuşcare. Preşedintele Klaus Iohannis transmite condoleanţe familiei îndurerate şi are deplină încredere că organele abilitate vor depune toate eforturile astfel încât făptuitorul să fie urgent prins şi deferit justiţiei. Preşedintele României este cu gândul alături de toţi cei care îşi pun viaţa în pericol, în timpul misiunilor pe care le au de îndeplinit, pentru a fi în slujba cetăţenilor României”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Un poliţist de 43 de ani, Cristian Amariei, din recaş, a fost împuşcat mortal, duminică după-amiaza, în Izvin, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a unui tâlhar dat în urmărire naţională, Lepa Marcel Ionel, de 47 de ani, din Lugoj. Agresorul înarmat a fugit, nefiidn găsit încă.
Ultimele comentarii