Consiliul de conducere al Societății Timișoara a anunțat premiile pe anii 2022 și 2023. Acestea vor fi decernate în 16 martie, cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara.
Premiul „Speranța”(acordat pentru cea mai însemnată contribuţie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei) îi revine Orașului TIMIȘOARA (pentru anul 2023). „Speranța României de mâine este, pentru noi, orașul-model al conviețuirii multietnice, orașul care a trasat trei repere ale democrației: Revoluția din decembrie 1989, Proclamația de la Timișoara 1990 și Capitala culturală europeană 2023”, transmite Consiliul de conducere al Societății Timișoara. Pentru anul 2022, același premiu îi revine președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Premiul „Alexandra Indrieș” (acordat pentru contribuţia avută, prin intermediul cuvântului scris, la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept în România) le este acordat jurnalistei Emilia Șercan (pentru 2023), lui Ioan Stanomir, profesor la Universitatea din București, și jurnalistei Melania Cincea (pentru anul 2022). Alexandra Indrieș a fost deţinută politic, scriitoare, iar după 1989 – membră fondatoare a Societăţii Timişoara și editorialist al ziarului Timişoara.
Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara” îi revine, pentru anul 2023, Lidiei Gheorghiu Bradley, de la platforma Memoria.ro.
Premiul „Ion Monoran” (acordat pentru stăruinţa în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească) i-a revenit istoricului Stephane Courtois (pentru anul 2022). Ion Monoran a fost poet, membru fondator al Societăţii şi ziarului Timişoara, revoluționarul care în 16 decembrie 1989 a oprit tramvaiele în Piaţa „Maria”, moment esenţial în declanşarea Revoluţiei de la Timișoara.
Premiul „Oscar Berger” (premiu decernat pentru înalt profesionalism, spirit civic, pentru abordarea cu curaj şi responsabilitate a unor teme majore din societatea românească şi pentru promovarea unui spirit de eleganţă şi bună credinţă jurnalistică) le-a fost acordat istoricilor Dorin Dobrincu și Armand Goșu (pentru anul 2022). Oscar Berger a fost redactor-șef și director al ziarului Timișoara.
Premiul „Secera și ciocanul” (acordat pentru efortul depus întru conservarea şi susţinerea sistemului şi structurilor (neo)comuniste în România) îi este decernat istoricului Victor Neumann (pentru 2023), fost director al Muzeului de Artă Timișoara, dovedit, prin sentință definitivă, ca fiind colaborator al fostei Securități, iar pentru anul 2022 – lui Gheorghe Angelescu, consilier prezidențial în mandatele a trei președinți: Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Festivitatea de premiere va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, sâmbătă, 16 martie, cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara. Tot atunci vor fi decernate și premiilor pentru anul 2022, eveniment pe care Societatea Timișoara transmite că nu l-a organizat anul trecut, amânându-l până acum „pentru a nu tulbura cu opinii politice anul în care Timișoara a devenit polul culturii europene”.
Cu aceeași ocazie va avea loc și conferirea titlului de membru de onoare al Societății Timișoara politologului Vladimir Tismăneanu.
Ultimele comentarii