Sorin Bochiş, pilotul rănit în accidentul aviatic din Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava, s-a agravat, iar acesta a fost transportat la Timişoara cu un elicopter SMURD, anunță Mediafax.
Şeful Unității Primiri Urgențe – SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, în această dimineaţă, că pilotul Sorin Bochiș este în continuare în comă. Aceasra mai spune că, la cererea familiei şi cu avizul medicilor, a fost transportat cu un elicopter SMURD de la Secţia ATI a Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, unde a fost internat imediat după accidental aviatic, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Sorin Bochiș se află în continuare în comă post-traumatism cerebral sever, este intubat, ventilat mechanic, dar stabil hemodinamic, mai declară Diana Cimpoeşu.
Sorin Bochiş, în vârstă de 53 de ani, originar din Baia Mare, fost pilot la Carpatair și la Forțele Aeriene Române, lucra ca pilot în Aviația Utilitară Timișoara și administra Clubul de Aviaţie Cioca din Timişoara.
La începutul lunii august, Sorin Bochiș a fost victima unui accident aviatic. Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în timpul unor zboruri de antrenament efectuate deasupra localităţii Frătăuţii Vechi, din judeţul Suceava, incident în urma căruia unul dintre piloţi a decedat, iar Sorin Bochiș a fost grav rănit, fiind diagnosticat cu traumatism cerebral sever.
Cei doi urmau să participe la spectacolul aviatic „Suceava Air Show”, care a fost anulat după accident.
Ultimele comentarii