Dezastrul din infrastructura feroviară, adus în discuţie în Parlament, de un deputat de Timiş

Mai puțin de 40% din calea ferată este electrificată şi o viteză medie de circulaţie a trenurilor de numai 43 de kilometri pe oră vorbesc despre situaţia dezastruoasă în care se află infrastructura feroviară din România, atrage atenţia deputatul PMP Cornel Sămărtinean, într-o declaraţie politică susţinută în Parlament.

 

În Raportul privind competitivitatea publicat de către World Economic Forum, România se situează pe locul 78 la capitolul calității infrastructurii feroviare. Explicabil, spune deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtimean, având în vedere faptul că din 10.777 de kilometri de cale ferată, doar 4.029 sunt linii electrificate, adică, mai puțin de 40%, o viteză medie a trenurilor de călători de numai 43 de kilometri pe oră și 1.800 de restricții de viteză impuse pentru a evita riscul unor tragedii produse din cauza stării deplorabile a infrastructurii.

Acesta este pe scurt portretul în cifre al transportului feroviar din România anului 2018. Cu o viteză medie de numai 43 de kilometri pe oră  și o viteză maximă posibilă de numai 160 de kilometri pe oră – potrivit Ministerului Transporturilor – , rețeaua feroviară din România nu poate pretinde curând o comparație decentă cu celelalte state  europene”, atrage atenţia Cornel Sămărtinean.

Acesta spune că sumele insuficiente investite în infrastructură au dus la reducerea vitezelor  de deplasare, creșterea timpilor de călătorie, reducerea siguranței feroviare şi la reducerea numărului de călători și volumului de marfă transportat pe calea ferată. Deficiențele în fondurile disponibile pentru întreținere au dus la necesitatea introducerii a 1.800 de restricții temporare de viteză.

„Toate efectele lipsei de investiții produc la rândul lor, într-un cerc vicios, noi motive pentru scăderea importanței transportului feroviar, fie că este vorba despre cel de călători, fie de cel de marfă. Restricțiile de circulație, apărute exact din cauza lipsei de investiții în infrastructură duc, la rândul lor, la pierderea de călători, la consum mare de carburanți, emisii mai mari de noxe și, prin urmare, un cost mai mare”, atenţionează deputatul PMP.

Acesta atrage atenţia că, potrivit Ministerului Transporturilor prin Masterplanul General de Transport, transportul feroviar beneficiază, în perioada 2014-2020, de aproape 14 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestei sume, peste 10 miliarde de euro, mai spune el, ar fi folosită pentru reabilitarea a 2.716 kilometri de cale ferată din cei numai 10.777 de kilometri existenți. Alte 1,122 miliarde de euro vor fi investiți în electrificarea a 489 de kilometri de cale ferată, ceea ce înseamnă că lungimea căii ferate se va dubla, comparativ cu cei doar 4.029 de kilometri existenți acum.

În plus, afirmă Cornel Sămărtinean, anul trecut România a fost ultima țară în ceea ce înseamnă accesarea fondurilor europene, în condițiile în care au existat peste 350 de miliarde de euro ce puteau să fie cheltuiți pentru diverse proiecte de infrastructură.

Situația în care se află infrastructura feroviară din țară ne demonstrează că pentru Guvernul României obiectivele europene și Masterplanul General de Transport sunt două lucruri paralele”, a mai declarat în Parlament Cornel Sămărtinean. Care a adăugat că România are nevoie de un model de dezvoltare în care accentul să fie pus pe proiecte și investiții reale în infrastructură. „Pentru realizarea acestui obiectiv este însă nevoie de disciplină, de performanță profesională, de stoparea risipei, de investiții care aduc plus-valoare, iar toate acestea ne vor permite să demarăm către o responsabilitate românească atât de necesară dezvoltării României”, conchide deputatul PMP Cornel Sămărtinean.

 

image_pdfimage_print

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro