Pacienților oncologici din Arad, care urmează un program de radioterapie în cadrul spitalului OncoHelp Timișoara, li se asigură transport gratuit.
Oboseală, senzație de greață, vărsături, dificultăți de concentrare. Sunt doar câteva dintre efectele secundare pe care le pot avea pacienții care urmează ședințe de radioterapie. De aceea, se recomandă ca aceștia să nu se urce la volan după tratament. Pentru pacienții din Arad și localitățile limitrofe, Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timişoara anunţă că a pus la dispoziție un microbuz care preia pacienții dintr-o locație din zona centrală a orașului, iar după tratament, îi transportă înapoi.
„O ședință de radioterapie durează doar câteva minute. Dar tratamentul este de cinci zile pe săptămână, pe parcursul a cinci, șase, chiar și opt săptămâni. Așa că este foarte greu pentru un pacient din alt județ să vină zilnic la Timișoara pentru tratament. În cadrul Spitalului Asociației OncoHelp, asigurăm deja de câțiva ani spitalizarea gratuită celor care nu au posibilitatea de deplasare, pe perioada tratamentului, dar numărul de locuri este limitat și nu putem să le asigurăm tuturor pacienților cazare. De aceea, am decis să asigurăm transportul, deocamdată, al pacienților din Arad către Timișoara. Și ne dorim ca în viitor să dezvoltăm acest program, incluzând și alte orașe. Ce este important e că pacienții se întorc acasă, în familie, în aceeași seară, imediat după tratamentul zilnic”, spune prof. dr. Șerban Negru, preşedintele Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.
Deocamdată, transportul este asigurat cu un microbuz cu 20 locuri închiriat de la un partener OncoHelp, care face acest traseu de luni până vineri.
„Tratamentul împotriva cancerului este o încercare grea, iar preocuparea noastră a fost dintotdeauna aceea de a asigura nu doar îngrijire medicală la cele mai înalte standarde, ci și de a oferi un suport logistic și emoțional pentru pacienții noștri. Ne dorim ca aceștia să beneficieze de tot ceea ce este necesar pentru a traversa această perioadă dificilă cu cât mai puțin stres posibil. Programul de transport gratuit este un exemplu concret al angajamentului nostru de a elimina obstacolele care ar putea împiedica accesul la tratament și de a crea un mediu în care pacienții se pot concentra exclusiv pe recuperare, știind că sunt în siguranță și că pot reveni acasă, la familiile lor, la finalul fiecărei zile. Familia joacă un rol vital în procesul de vindecare, oferind suport emoțional și moral, care completează tratamentul medical”, declară dr. Valeriu Borugă, managerul Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
În funcție de numărul celor care au nevoie de transport, se are în vedere dezvoltarea acestui proiect, fie prin închirierea unui alt mijloc de transport cu mai multe locuri, fie prin stabilirea unor noi trasee, transmit reprezentanţii OncoHelp Timişoara.
Ultimele comentarii