La Timișoara a fost inaugurat cel mai modern ambulatoriu de radioterapie din vestul țării, în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp. Investiţia depăşeşte 2,2 milioane de euro.
Ambulatoriul de Radioterapie va deservi pacienți din partea de vest a țării, dar și din județe mai îndepărtate. Cazarea pacienților care se află în curs de radioterapie, cu domiciliul în alte localități și cu posibilități modeste de cazare în Timișoara, a fost unul din motivele importante care au dus la realizarea acestei investiţii în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp din Timișoara. Pe lângă serviciile de specialitate, pacienţilor le vor fi oferite posibilități de cazare, în camere cu două sau trei paturi și baie proprie, servicii în mod gratuit pentru 48 de pacienți. Aceștia vor beneficia și de trei mese/zi, tot în regim gratuit.
Construcția noului ambulatoriu de radioterapie a început în luna mai 2019, fiind finalizată anul acesta, în luna noiembrie. Aici sunt integrate cabinetele medicale în regim ambulatoriu specialitatea Radioterapie: la parter, pe o suprafață de 468 mp va funcționa zona de recepție, sala de așteptare, și şapte cabinete medicale de specialitate Radioterapie. Pe lângă acestea, la subsol, pe o suprafață de 567 mp, va funcționa camera de conturaj și planning al tratamentului prin radioterapie, și o sală de curs care va permite desfășurarea activității didactice pentru studenți şi rezidenți. Etajele 1 și 2 – de 562 mp, resepectiv 533 mp – vor deservi ca zonă de cazare pentru 48 de pacienți, în camere cu două sau trei paturi, cu baie proprie.
Valoarea acestei investiții făcute pentru Laboratorul de Radioterapie OncoHelp este de peste 2.200.000 şi va face din acesta cel mai mare centru de radioterapie din vestul României.
Potrivit președintelui Asociației OncoHelp, conf. univ. dr. Șerban Negru, studii din literatura de specialitate arată o creștere semnificativă a mortalității prin cancer în anul 2020, în România anul acesta fiind înregistrate peste 80.000 cazuri noi și 50.000 decese.
„Considerăm că menținerea unor servicii de calitate, efectuate la timp, pentru bolnavii de cancer rămâne o prioritate esențială. Am dezvoltat noul ambulatoriu de radioterapie într-o perioadă vitregă, supuși multor constrângeri financiare și logistice, cu convingerea că trebuie să continuăm această luptă”, declară Şerban Negru.
Centrul de Oncologie OncoHelp, adaugă el, este un spital permanent implicat în activitatea de educare a tinerilor specialiști. Aici se formează viitorii medici de la Universitatea de Medicină și Farmacie, dar și viitorii fizicieni medicali de la Universitatea de Vest: „De aceea am considerat important să avem alături de noi la această inaugurare pe cei doi rectori ai acestor prestigioase instituții academice, prof. dr. Octavian Crețu și prof. dr. Marilen Pirtea, cărora le suntem foarte recunoscători pentru colaborarea strânsă din ultimii ani.”
Președinte al Asociației OncoHelp le-a transmis mulțumiri sponsorilor care au înțeles importanța demersului și au contribuit de-a lungul anilor la dezvoltarea acestui spital.
„Prin finalizarea și darea în folosință a acestui imobil am reușit să atingem două obiective importante cuprinse în planurile de dezvoltare ale Centrului de Oncologie Oncohelp. Unul dintre ele e reprezentat de mutarea ambulatoriului de radioterapie într-un spațiu elegant și generos în care pacienții vor beneficia de îngrijire medicală în cele mai bune condiții. Un al doilea obiectiv, și poate cel mai important, este reprezentat de posibilitatea de a oferi sprijin paciențiilor din afara Timișoarei, prin cazarea gratuită a acestora pe întreaga durată a ședințelor de radioterapie de care beneficiază în cadrul spitalului nostru”, declară dr. Valeriu Borugă, managerul general al Asociației OncoHelp.
La inaugurare au participat, în calitate de invitați, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, prof. univ. Octavian Crețu, rectorul şi prorectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. Marilen Pirtea, respectiv conf. univ. Mădălin Bunoiu, iar din partea gazdelor președintele Asociației OncoHelp, conf. univ. Șerban Negru, managerul general al Asociației OncoHelp, dr. Valeriu Borugă, și şefa Secției de Radioterapie, dr. Anca Croitoru.
Ultimele comentarii