Pacient cu virusul West Nile, internat la Timişoara

La Spitalul de Boli Infecțioase si Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara a fost internat primul pacient din vestul țării infectat cu virusul West Nile.

 

Pacientul, în vârstă de 50 de ani, din Timiș, a ajuns la Spitalul “Victor Babeș”, acuzând simptomatologie specifică unei boli infecțioase. A fost internat în Secția de Boli Infecțioase și i-au fost recoltate probe de sânge, unde au fost detectați anticorpi de tip Imunoglobulină, transmit oficialii unităţii sanitare.

„Pacientul s-a prezentat având simptome ușoare, dar persistente: febră, fotofobie, afazie, vedere dublă. A primit indicație de tratament simptomatic, antitermic, de echilibrare hidroelectrolitică și vitaminoterapie. Starea lui de sănătate este acum stabilă. Pacientul va mai rămâne în spital câteva zile sub supraveghere. Deocamdată, nu se pune problema unei agravări a stării lui de sănătate. Vorbim despre o boală infecțioasă care, însă, la persoane cu alte boli asociate sau comorbidități poate duce la o infecție a sistemului nervos central sau, în cazurile foarte grave, ceea ce nu este în situația de acum, la deces”, spune dr. Anca Elena Ianițcaia, medic specialist boli infecțioase la Spitalul “Victor Babeș” Timișoara.

Unitatea sanitară a informat Direcția de Sănătate Publică, raportarea urmând a fi transmisă Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Infecția cu virusul West Nile este transmisă prin înțepătura de țânțar și determină la persoanele adulte o neuroinfecție care, însă, în majoritatea cazurilor, este subclinică. Ocazional poate duce la aparitia unei meningite aseptice sau encefalite severe, în special în rândul vârstnicilor. Majoritatea pacienților au infecții care însă nu prezintă simptome evidente, spun medicii specialişti.

Aceştia recomandă evitarea expunerii la țânțari prin purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci și pantaloni lungi, utilizaarea de substanțe chimice repelente pentru țânțari, împiedicaarea pătrunderii țânțarilor în locuințe folosind plase de protecție.

Print Friendly, PDF & Email