O singură ofertă, pentru reabilitarea ansamblului exterior al Muzeului “Corneliu Mikloși”

În cadrul licitației pentru desemnarea executantului lucrărilor de reabilitare a zonei exterioare a Muzeului “Corneliu Mikloși” a fost depusă o ofertă, anunţă Primăria Timişoara.

 

Lucrările de reabilitare a faţadei Muzeului “Corneliu Mikloși” se fac în cadrul fazei I a proiectului „Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment, MultipleXity”. Aceasta prevede reabilitarea ansamblului exterior al muzeului pentru a-i păstra caracterul tehnic, inclusiv toate elementele aferente șinelor de tramvai. Pavajul, mobilierul și iluminatul vor fi modernizate pentru a crea un spațiu dedicat nucleului creativ din Timișoara. Valoarea estimată este de peste două milioane de lei fără TVA.

Investiția vizează modernizarea sau realizarea a peste 2400 mp de suprafață pavată cu piatră naturală, a peste 10oo mp de suprafață vegetală şi a peste 800 mp de suprafață plantată cu graminee și plante perene. De asemenea, în acest spațiu vor fi plantaţi 19 arbori, iar cei trei pini maturi vor fi păstrați.

Oferta a fost depusă de către asocierea: Rogera Prest Com SRL, lider de proiect – Rogera SRL.

Prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, Timișoara s-a angajat la realizarea unor obiective de infrastructură culturală, iar MultipleXity este una dintre cele mai importante moșteniri ale proiectului de capitală culturală.

Primăria Timișoara transmite că, în acest moment, are mai multe proiecte de pregătire a infrastructurii culturale în perspectiva anului 2023. Astfel, sunt în derulare lucrările de reconversie a trei foste cinematografe, care se vor transforma în centre culturale de cartier, şi anume cinematografele Studio, Dacia și Victoria, precum şi renovarea fostului Spital de Dermatologie și transformarea acestuia într-un Centru Multicultural. Lucrările la cinematografele Dacia și Victoria, precum și cele de la Centrul Multicultural sunt cofinanțate de Ministerul Culturii, care a alocat pentru acestea 22,5 milioane de lei. De asemenea, Turnul de Apă din Iosefin se va transforma într-un spațiu expozițional și va fi redat comunității timișorene, printr-un proiect pe fonduri norvegiene.

 

Print Friendly, PDF & Email