O nouă ediție a Taberei de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica”

Petre Stoica. Sursă foto. La Tolce Vita

Universitatea de Vest din Timișoara și Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia organizează a doua ediție a Taberei de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica”. În perioada 1 – 4 septembrie, nouă tineri scriitori – poeți, prozatori și eseiști – din țară și din Republica Moldova se vor întâlni la Casa Memorială „Petre Stoica”, din Jimbolia.

 

Cei nouă rezidenți vor lua parte la o serie de ateliere cu scriitorii Adriana Babeți, Andrei Ujică, Borco Ilin și Alexandru Potcoavă și vor participa la o serie de tururi ghidate atât în Jimbolia, care se mândrește cu șase muzee și case memoriale, cât și în Timișoara.

În programul evenimentului există și momente culturale pentru întreaga comunitate, în fiecare dintre cele patru zile ale Taberei de Creație urmând să fie organizate discuții între scriitori, între scriitori șși public, momente muzicale și de literatură. De asemenea, librăria „La Două Bufnițe” va fi prezentă cu un stand de literatură română contemporană.

Astfel, în prima zi a taberei, joi, 1 septembrie, publicul este așteptat de la ora 19, la Casa Memorială „Petre Stoica”, din Jimbolia, să participe la un dialog cu scriitorii Mircea Mihăieș și Vasile Popovici, iar apoi pot continua discuțiile despre literatură, pe muzica mixată de dj Rizhome.

Vineri, 2 septembrie, de la ora 19, în aceeași locație, vor intra în dialog Marcel Tolcea, Mircea Dragu și Adriana Babeți, pe tema „De ce ne e frică de frică?”, iar seara vor pune muzică de pe vinil dj Angel și dj Mrk.

Sâmbătă, 3 septembrie, publicul va asista la un dialog între Andrei Ujică și Adriana Babeți, pe tema „ Yesterday. Și după”, iar după se vor bucura de un concert susținut de Călin Torsan & Cri Gri Light.

Ultima zi a taberei se va desfășura în Timișoara, unde cei nouă tineri scriitori vor participa la un atelier de creație coordonat de Andrei Ujică, iar seara, de la ora 18, vor participa la un tur ghidat, „Harta secretă”, împreună cu Adriana Babeți. La această acțiune, care deschisă și publicului larg, se poate participa doar pe bază de înscriere. Cei interesați pot obține informații trimițând un e-mail la adresa:  alexandru.condrache@e-uvt.ro

UVT are porțile deschise și, în același timp, iese în agora și oferă evenimente culturale și educaționale în beneficiul cât mai multor oameni. Cultura trebuie să ajungă din centrul Timișoarei până în cartierele mărginașe, trebuie să se adreseze studenților, liceenilor, pensionarilor, muncitorilor, corporatiștilor, funcționarilor, tuturor. Tabăra de Creație Literară pentru Tineri Scriitori «Petre Stoica» duce laolaltă tineri talentați din toată țara și nu numai. Credem că acest eveniment are potențial să crească în următorii ani, astfel încât să aibă un caracter internațional, cu invitați de prestigiu din Europa”, declară rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Evenimentele din cadrul Taberei de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica” se vor desfășura în curtea Casei Memoriale „Petre Stoica”, aflată pe strada Emmerich Bartzer, numărul 14, Jimbolia. În cazul în care vremea nu va permite desfășurarea evenimentelor în curtea Casei Memoriale, acestea le vor avea loc la Muzeul Presei „Sever Bocu”, de pe str. Lorena, nr. 35.

Tabăra de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica” este un  proiect cultural este finanțat de Primăria Orașului Jimbolia, Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, fiind cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.

Print Friendly, PDF & Email