O nouă ediţie a Festivalului rachiului

La sfârşitul săptămânii, la Sânpetru Mare va avea loc Festivalul rachiului. Rakijada, cum o numesc localnicii.

 

La Sânpetru Mare, dau deja în clocot cazanele de rachiu. Pentru că sâmbătă, 19 august, va avea loc Festivalul Rachiului, ajuns la cea dea şaptea ediţie. Evenimentul este organizat şi finanţat de Primăria locală, de Uniunea Sârbilor din România şi de câţiva „păcimaşi” sponsori, după cum spun organizatorii.

Aceştia anunţă că îşi aşteaptă publicul cu specialităţi la grătar, cu fasole la ceaun, cu gulaş şi bineînţeles, cu pahare pline cu răchie.

În program e inclus şi concursul „Cel mai bun rachiu”, pentru care înscrierea concurenţilor se va face la organizatori, în ziua festivalului, până la ora 15. Singura condiţie impusă, anunţă aceştia, este ca rachiul să fie din prune.

După ce mai prinde ceva znagă asistenţa, contăm pe o concurenţă de nedescris la concursurile de jocuri săteşti precum «Tragerea de funie», «Aruncarea bolovanului» sau «Alergatul în sac»”, declară, în numele organizatorilor, Iorgovan Borco.

La festival vor veni ansamblurile „Plavi Delia”, din Sânpetru Mare, Ansamblul „Mureşul”, din Igris, Ansamblul „Vila”, din Novi Sad, Serbia , Ansamblul „Sveti Djiordje”, din Stanciova,  Ansamblul „Izvor”, din Saravale, şi „Tamburaşi”, din Diniaş Zlatna Suza. Punctul forte al spectacolului, spun organizatorii, este concertul cântăreţei cunoscute Ana Bekuta, din Serbia.

 

Print Friendly, PDF & Email