S-a încheiat o nouă ediţie, a zecea, a Simpozionului Internațional de Artă „Stefan Jäger”, care a reunit 12 artiști din mai multe țări europene.
Festivalul s-a desfășurat sub patronajul lui Stefan Jäger, unul dintre cei mai importanți pictori ai Banatului, recunoscut în mod deosebit pentru valoarea etnografică a lucrărilor sale. Patrimoniul lăsat de acesta reprezintă una dintre nestematele culturii regionale. De altfel, până și caracterul internațional al simpozionului are legătură cu marele pictor șvab, întrucât prin implicarea unor artiști proveniți din diferite țări se realizează, prin cultură, punți între națiuni, după cum odinioară Jäger realiza, prin lucrările sale, conexiuni între etniile Banatului.
La ediţia de anul acesta a festivalului, au participat artiști din Franța, Kosovo, Republica Moldova, Slovacia și România – Katarina Balunova, Sanda Buțiu, Angelica Chici, Viorel Coman, Duska, Alina Giurgiu, Igor Isac, Sarah Miulescu, Lia Popescu, Filip Ristić, Costin Brăteanu şi Tar Béla, ultimii doi fiind şi curatori.
Curtea Clubului Copiilor din Jimbolia a fost utilizată ca spațiu de creație. Vernisarea lucrărilor a avut însă loc nu doar în Jimbolia, locul natal al lui Stefan Jäger, ci și în spațiul regional, ceea ce duce la promovarea numelui acestui pictor și ale artiștilor participanți.
Evenimentul a fost sprijinit financiar de Asociația „Colț de Banat”, Primăria și Consiliul Local Jimbolia.
Ultimele comentarii