Obiceiuri și tradiții care dăinuie de secole, dar și o infuzie de tradiții-surogat și un mix de elemente simbolice provenite din mai multe culturi. Acestea toate fac din Crăciun o sărbătoare care se reinventează în fiecare an, spun etnologii. Și aceasta în condițiile în care spiritul Crăciunului real, autentic, se află la distanţă considerabilă de magia cu amprentă hollywood-iană a filmelor ce cultivă ideea că, de Crăciun, oamenii și întâmplările se pot recalibra, pe motiv că atunci imposibilul ar deveni posibil.

Crăciunul magic şi Crăciunul real

În urmă cu mai bine de doi ani, într-un volum intitulat Crăciunul check-list, etonologul Otilia Hedeșan, profesor universitar la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, a reunit informații referitoare la modul în care este sărbătorit Crăciunul în mai multe spații culturale din Europa și din întreaga lume. Demersul a pornit  din dorința de a cunoaște cât mai multe lucruri despre practicile specifice sărbătorii și despre conținutul urărilor care se fac, în diverse spații culturale, cu prilejul Crăciunului. Lucrarea a relevat însă și o serie de elemente definitorii pentru înțelegerea caracterului comunitar ori familial al Sărbătorii Crăciunului. “De exemplu, francezii subliniază că una dintre cele mai mari dificultăţi într-o familie divorţată e cu cine va sărbători copilul Crăciunul, ceea ce în societatea românească nu se resimte acut, pentru că Ajunul este la noi o sărbătoare socială. Se sărbătoreşte 24 decembrie în comunitate, 25 decembrie în familie, iar în 26 decembrie se fac vizite la rude şi prieteni”, spune Otilia Hedeşan.

Un alt aspect care se desprinde din analiza modului în care oamenii se raportează la tradiții, de această dată în spațiul cultural românesc, inclusiv în cel bănățean, relevă faptul că, în Banat, tradiţiile încep încet să se piardă, ele fiind înlocuite sau mixate cu obiceiuri specifice altor ţări. Așa se face că, în ultimii 20 de ani, mai ales la oraşe, nici măcar copiii nu mai merg să colinde. “Unele dintre tradiţii răspund anumitor nevoi. Apoi e şi educaţia. Din păcate, în obiceiul colindatului s-a pus prea mult accent pe componenta economică. E un cerc vicios, ceea ce se oferă copilului, conform tradiţiei, nu are valoare economică.Când se oferea acel bănuţ, nu era importantă valoarea cât faptul că era o bancnotă nouă. Această valoare era apreciată, componenta ei simbolică. Acum s-a indus sentimentul că, iată, echivalentul este cerşit. Şi avem exemple de colindători, care nu sunt copii, în gări sau trenuri. Colindatul agresiv a dus la transformarea obiceiului în doar ducerea la rude a copilului mic, un compus între colindul tradiţional şi sărbătoarea din Occident cu familia în jurul bradului”,a mai relevat Otilia Hedeşan.

Aceasta apreciază și că asistăm la un fenomen care constă într-o prezentare reductivă a sărbătorii Crăciunului, inclusiv prin asocierea ei cu anumite practici și tradiții-surogat. Situația a fost posibilă, crede aceasta, inclusiv cu participarea mass-media, care a impus un număr relativ restrâns de colindători, ale căror colinde au fost difuzate de posturile de televiziune. Textele acestor colinde sunt departe, însă, de textele colindului românesc autentic, ele evocând doar o anume simbolistică asociată Crăciunului. Ele au construit, însă, astfel tradiţiile-surogat ale ultimilor 20 şi mai bine de ani, textele colindelor locale, grele, fruste, fiind substituite de texte facile, ce configurează o tradiţie mai subţire şi mai săracă.

În plus, mai spune profesorul universitar Otilia Hedeșan, sărbătoarea Crăciunului nu este aşa cum ne-am dori noi să fie şi nici nu este o copie a poveştilor frumoase din filmele difuzate intens de televiziuni, în care, datorită magiei pe care sărbătoarea o aduce cu sine, totul devine posibil, iar oamenii devin mai buni, pentru că spiritul sărbătorii îngăduie o anume formă de recalibrare:„Crăciunul real nu seamănă cu cel magic. (…) Aceasta nu înseamnă însă că acest Crăciun e mai urât decât ceea ce se întâmpla, spre exemplu, în anii 60 – 70. Pentru că, întotdeauna, atunci când ceva se pierde, şi apare senzaţia de sărăcire, altceva se câştigă, într-o altă direcţie. Libertatea de a sărbători, multitudinea de practici, de la tradiţia rudă, pură, până la aspectele comerciale ale sărbătorii, ne îndreptăţesc să constatăm că sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare care se recompune cu fiecare an”.

Târgul de Crăciun, o tradiție împrumutată din spaţiul central-european

Etnologul Otilia Hedeșan mai spune că Târgul de Crăciun, devenit comun în ultimii ani şi la Timişoara, nu este o practică tradiţională românească. Acesta poate fi documentat ca manifestare în spaţiul cultural de la noi abia în perioada post-socialistă, adică după Revoluţia din 1989. Obiceiul organizării unui târg în perioada premergătoare Crăciunului este însă o practică uzuală în oraşele Europei Centrale, mai cu seamă în oraşele din Germania, obiceiul fiind consemnat ca atare încă din perioada medievală.

Profesorul Otilia Hedeşan apreciază că organizarea unui Târg de Crăciun în Timişoara, după modelul german sau vienez, este însă un lucru care poate fi apreciat drept oportun: „Poţi găsi aici, la fel ca pretutindeni, produse ce amintesc de valorile tradiţionale, de lumea tradițională, mâncăruri din bucătăria bunicii sau dulciuri ale unor epoci revolute. La Stuttgart fiind, în urmă cu vreo zece ani, simţind aromele de acolo, de la Târgul de Crăciun, a fost ca şi când m-aş fi întors în bucătăria bunicii”.

Târgurile de Crăciun oferă această posibilitate a reîntoarcerii în timp, prin raportare la valori cunoscute şi la aspecte cu valoare sentimentală. „Aş aprecia, aşadar, că Târgul de Crăciun nu e o practică deviantă, ci o manifestare tradiţională central-europeană, care a prins contur şi la noi”, opinează profesorul universitar Otilia Hedeşan.

O practică frecventă la Târgurile de Crăciun de pretutindeni este aşezarea unor statuete care reconstituie scena Naşterii Domnului, lângă iesle. La Timişoara, această scenă a fost reconstituită, ani de-a rândul, în Piaţa Operei, pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane. Acest lucru echivalează, însă, cu o uşoară forţare a tradiţiei, apreciază Otilia Hedeşan, căci „reconstituirea ieslei de Crăciun nu este o practică specifică Bisericii Ortodoxe, iar pentru un oraş ecumenic, cum e Timişoara, a fost un lucru tolerat atâta vreme”.

Rostul colindului

Zona Banatului este una atipică în ceea ce privește obiceiurile aferente sărbătorilor de iarnă, căci aici este un spaţiu deschis şi multicultural. „Dacă este să ne referim la obiceiuri specifice întregului Banat, inclusiv localităţilor din jurul Timişoarei, atunci unul dintre acestea este colindatul copiilor dis-de-dimineaţă, în ziua de Ajun. Urările pe care aceştia le rostesc sunt scurte, fără un caracter poetic foarte pronunţat”, spune Otilia Hedeşan.

Menirea în sine a obiceiului de a colinda este legată mai mult de simbolistica prezenţei copiilor în curtea gospodarilor, ca un semn că, în anul care vine, lucrurile pot fi luate cu bine de la început.

Un alt obicei, mai răspândit de această dată în partea de răsărit a Banatului, în zona Făgetului, este colindatul cu dube al cetei de feciori. „Aceştia sunt, de altfel, purtătorii peste secole ai unor colinde care, dacă e să dăm crezare bibliografiei etnografice, vin dintr-un repertoriu de colinde amplu şi sofisticat”, precizează profesorul Otilia Hedeşan.

O încercare de analiză atentă aplicată textului acestor colinde, mai spune ea, ar putea pune în dificultate pe orice vorbitor al limbii române de azi: „Textele lor, departe de a ne fi accesibile 100%, aşa cum ne sunt, spre pildă, textele poeziilor lui Mihai Eminescu sau Vasile Alecsandri, diferă mult de textul colindelor care sunt difuzate intens pe posturile de televiziune. Dacă cineva dintre noi s-ar reîntoarce în aceste sate unde se colindă, ar constata că există 30 – 40 de colinde repertorizate în astfel de spaţii tradiţionale, în ale căror texte vechi au fost osificate cunoştinţe şi informaţii ce coboară dincolo de secolul al XVIII-lea. Aceste texte conservă şi narează despre viaţa de zi cu zi a oamenilor din anumite comunităţi”.

Otilia Hedeşan mai precizează și că acest gen de colindat tradiţional este cu totul diferit de colindatul cu caracter generalizator, specific mai degrabă unor spaţii urbane.

În spaţiul cultural tradiţional al unor astfel de comunităţi rurale care au conservat obiceiul colindatului tradiţional, există colinde adresate fiecărei categorii de public în parte: colinde pentru gospodari, pentru fetele de măritat, pentru vânători, pentru persoanele care poartă numele unor sfinţi ş.a.m.d.

Ulterior, undeva în secolul al XIX-lea, mai spune Otilia Hedeşan, au apărut, urmând linia poveştilor evanghelice care evocă Naşterea Mântuitorului, textele unor colinde bine cunoscute, cum sunt O, ce veste minunată!,Steaua sus răsare,Trei crai de la Răsărit. „În cazul acestor colinde, textul este 100% accesibil şi putem constata că le înţelegem integral şi nu ne scapă niciun cuvânt de acolo. Dacă textul colindului ne este limpede ca un discurs politic, spre exemplu, atunci trebuie să avem suspiciuni legate de originea acestuia”, mai spune Otilia Hedeşan, care punctează că, în acest caz, „asupra textului a intervenit un cărturar, un mic făcător de texte, care a făcut textul să devină 100% inteligibil”.

Există, de aceea, o distincţie netă între zonele în care se mai practică şi acum colindatul tradiţional, nuanţat, şi în care, în curtea unor anumite case, se cântă în fiecare an acelaşi colind cântat şi anul trecut. Acestea sunt, spune Otilia Hedeşan, spaţii în care comunităţile continuă să se raporteze la aceleaşi modele tradiţionale şi în care numeroşii actori care compun comunitatea au nevoie de aceste mesaje osificate în colind ca semn că anul poate începe sub bune auspicii şi în aceeaşi succesiune de ritmuri ca şi anul trecut.

La polul opus se situează comunităţile în care se practică forma de colind generalizat, unificator, semn că acestea nu au avut un colindat de ceată.

O parte dintre aceste texte ale colindelor cu caracter extrem de general s-au impus atenţiei publicului într-un context particular cultural şi politic, atunci când, în ultimele zile ale lui decembrie 1989, printre puţinele colinde care existau înregistrate şi la care publicul a avut acces, prin difuzarea lor repetată la televiziune, au fost cele din repertoriul Corului Madrigal şi cele cântate de Ştefan Hruşcă. Dacă cele din repertoriul Madrigalului reprezentau însă o muzică grea, puţin accesibilă publicului larg, colindele cântate de Ştefan Hruşcă s-au impus, refolclorizându-se.

Ulterior, cântăreţi care abordează diferite genuri muzicale, de la maneaua de cea mai proastă calitate până la muzica uşoară, şi-au inclus în repertoriu piese pe care le-au prezentat drept colinde, a căror linie melodică este aplicată unor texte de autor, care nu reprezintă, însă, cu niciun chip un colind. Acesta este, menţionează Otilia Hedeşan, cazul piesei Împodobește, mamă, bradul, a lui Fuego, care beneficiază de „o melodicitate simplificată şi de un text plângăreţ şi facil”.

Una e Crăciunul magic, alta e Crăciunul real

Otilia Hedeşan declară că această naţionalizare şi prezentare reductivă a sărbătorii Crăciunului au fost posibile şi cu participarea mass-media, care a impus un număr relativ restrâns de colindători, posturile de televiziune fiind fericite să poată difuza aceste piese, cu texte care au construit  tradi­ţiile-surogat ale ultimilor 20 şi mai bine de ani. În felul acesta, textele colin­delor locale, grele, fruste, au fost substituite de texte facile, care con­figurează o tradiţie mai subţire şi mai săracă.

Otilia Hedeşan punc­tează faptul că sărbătoarea Crăciunului nu este aşa cum ne-am dori să fie şi nici nu este o copie a poveştilor fru­moase din filmele difuzate intens de televiziuni, în care, datorită magiei pe care sărbătoarea o aduce cu sine, totul devine posibil, iar oamenii devin mai buni, pentru că spiritul sărbătorii le îngăduie o anume formă de recali­brare: „Crăciunul real nu seamănă cu cel magic. (…) Aceasta nu înseamnă însă că acest Crăciun e mai urât decât ceea ce se întâmpla, spre exemplu, în anii 60 – 70. Pentru că, întotdeauna, atunci când ceva se pierde şi apare senzaţia de sărăcire, altceva se câş­tigă, într-o altă direcţie. Libertatea de a sărbători, multitudinea de practici, de la tradiţia rudă, pură, până la aspectele comer­ciale ale sărbătorii, ne îndrep­tăţesc să constatăm că sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare care se recompune cu fiecare an”.