Galeria Pygmalion, din Casa Artelor, gazduieşte expoziţia „Natura”. 20 de artiști. Și o sursă de inspirație. Un eveniment de artă contemporană care include 20 de proiecte şi şapte forme de exprimare.
Proiectul Natura, spun organizatorii – Asociaţia Foc şi Pară, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş –, reuneşte artişti care prin practica lor curentă investighează natura şi relaţia acesteia cu spaţiul urban. Poziţionarea artiştilor faţă de acest subiect, mai spun ei, cuprinde cercetarea speciilor de plante invazive, relaţia omului cu flora şi fauna şi adaptabilitatea acestora în lumea oraşului. „Sunt documentate şi interpretate diverse situaţii în care omul este dominat de către natură sau viceversa, precum conexiunea dintre «jungla din balcon» şi spaţiul public, medii populate de plante şi animale care intră în mentalul colectiv transformându-se în simboluri. De asemenea, putem regăsi şi mineralul alchimizat prin învestirea cu puteri magice sau transformat prin mijloace mecanice în creaturi ce îşi transcend imobilitatea specifică regnului. Varietatea abordărilor teoretice şi conceptuale faţă de subiectul expoziţiei, se reflectă şi la nivelul mijloacelor de expresie artistică – film, fotogrfie, desen, obiect, instalaţie, performance şi muzică”, mai transmit creatorii evenimentului.
Artiştii invitaţi în acest proiect sunt Admin, Vlad Cadar, Mimi Ciora, Claudiu Cobilanschi, Ştefan Radu Creţu, flo’, h.arta, Simona Homorodean, Levente Kozma, Cristina Luchici, Newclearfairy, Svetlana Petrovici, Mircea Popescu, P.N.E.A., Lea Rasovszky, Mimi Sălăjan, Sergiu Sas, Anamaria Tatu şi Ştefan Tiron.
Expoziția va sta deschisă până în 19 iulie.
Ultimele comentarii