Naţionalul timişorean deschide Capitala Europeană a Culturii cu „Povestea acelor oameni”

Foto: Adrian Pîclişan

Teatrul Național din Timișoara marchează deschiderea Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023 cu o reprezentație de gală a spectacolului Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese, pe textul și în regia lui Radu Iacoban.

 

În vara anului 2011, spun reprezentanţii Teatrului Naţional din Timişoara, „niște oameni s-au adunat în jurul unei mese”, la invitația Teatrului Național din Timişoara, și, „trecând peste orice diferențe de opinie, peste orice idiosincrazii, au hotărât împreună ca orașul să intre în cursa pentru titlul de Capitală Europeană. Era un obiectiv generos, vizionar care, în următorul deceniu, a construit în jurul său o familie, în toată complexitatea acestei noțiuni”.

Zece ani mai târziu, în plină pandemie, dar cu visul Capitalei Europene a Culturii intact, publicul Teatrului Național din Timișoara avea prima sa întâlnire față în față cu Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese, de Radu Iacoban, spectacol creat în exact acest context, în interiorul traseului Vocile orașului, parte din programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Povestea acelor oameni… este o poveste a unei familii de oriunde, de lângă noi, care, însă, reflectă multe din frământările oricărei comunități. Comunicarea – fie ea verbală sau non-verbală – stă la baza evoluției, a dezvoltării, iar spectacolul urmează, așa cum afirma și autorul său, un proces de improvizație în care dialogul sincer cu propriile dorințe, emoții, frici și speranțe reprezintă pilonul principal.

Spectacolul îi aduce pe scenă pe Claudia Ieremia, Ion Rizea, Romeo Ioan, Andrei Chifu, Flavia Giurgiu, Alina Ilea și Matei Chioariu, pentru rolul din acest spectacol actorului Ion Rizea fiindu-i decernat premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Spectacolul este programat duminică, 19 februarie, de la ora 19, la Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro și la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11-19.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email