Muzica ritualică preistorică, reconstituită la Festivalul neolitic de la Parța

Peregrinii. Foto: Răzvan Tuştean

Pentru ineditul Festival neolitic de la Parța, festival de arheologie experimentală, artă și reconstituire preistorică, muzicienii grupului timișorean Peregrinii vor încerca să reconstituie muzical sunetele și ritualurile misterioșilor locuitori ai acestor locuri, din urmă cu șapte mii de ani.

 

„Cum suna muzica la începuturile istoriei? Nu  putem ști, dar vom recrea sunetele fluierelor din os și lut ars, alături de cele ale tobelor și ale altor instrumente ritualice. Acest performance de muzică ancestrală cu instrumente arhaice reconstituite va face să răsune din nou ceea ce, poate, oamenii din neolitic numeau muzică”, transmit Peregrinii.

Concertul susţinut de Peregrinii, sub numele Ecouri din trecut, este un performance de muzică ancestrală cu instrumente arhaice reconstituite, care va face să răsune din nou ceea ce, poate, oamenii din neolitic numeau muzică. Evenimentul va avea loc la Parța, în punctul muzeal al Muzeului Național al Banatului, în zilele de 25 şi 26 mai, de la ora 20.30.

În cadrul aceluiaşi inedit festival vor avea loc şi alte activităţi. De pildă, va fi organizat un atelier interactiv de tehnici de cioplire și șlefuire a pietrei și osului susținut de arheologii Marius Barbu, Mihaela Barbu și Edwin Sebastian Marc. Aceştia vor face topoare, răzuitoare, cuțite, seceri, ace sau vârfuri de săgeată, suliță ori harpon, care vor putea fi testate prin utilizarea lor în cadrul celorlalte activități prezentate.

Publicul va mai putea asista la prelucrarea blănurilor și pieilor de animale, procedee care vor fi prezentate de Radu Costineanu. Pe baza informațiilor arheologice, dar și a analogiilor cu metode utilizate de către societăți “primitive” contemporane sau cu artefacte descoperite în alte spații geografice aflate în relații de aculturație cu regiunea Banatului, acest atelier va prezenta una din cele mai răspândite îndeletniciri ale oamenilor din neolitic.

Un alt atelier interactiv, de ceramică, va invita publicul să creeze vase sau figurine-idoli, alături de ceramista Lili Szamek. Un punct de atracție care va oferi readucerea la viață și înțelegerea în profunzime a tehnicilor implicate în producția acestor obiecte necesare traiului în acele vremuri.

Grupul Karaván va arăta publicului arta țesutului incipient la război vertical.

Atelierul numit Bucătăria neoliticului este o încercare de reconstituire a posibilelor feluri de mâncare prezente pe masa locuitorilor din Parța, acum multe mii de ani. Bucătarul Cornel Corinda va prezenta meniul posibil al agricultorilor și vânătorilor din neolitic.

Utilizarea arcului și a săgeților cu vârf din silex și corn de cerb va fi un experiment arheologic realizat de arheologii Marius Barbu, Mihaela Barbu și Ioan Alexandru Bărbat pe baza descoperirilor din cadrul sitului eneolitic de la Rapoltul Mare.

În cadrul festivalului vor avea loc şi prezentări interactive despre fascinanta lume a culesului din natură. Acestea vor fi realizate de Dan Olar, creatorul proiectului educațional Ursit, despre lumea ciupercilor sălbatice. Utilizările diverse ale cipercilor sunt motivate de descoperiri arheologice care atestă culegerea și utilizarea lor încă din epoca lui Ötzi, Omul ghețurilor.

Tatuajul în preistorie va face şi el obiectul unor prezentări publice. Primele unelte de tatuaj erau realizate din piatră și os, spini, silex sau obsidian. În perioadele arhaice existau diferite tehnici de tatuare, în funcție de dezvoltarea materială și, implicit, de tipul de unealtă folosită : crestare, împunsătură, batere, coasere. Publicul va fi familiarizat cu vechile metode și instrumente de către arheologul Roxana Elena Stăncescu. Archeo Tattoo, un proiect creat de artista Anna Gulyás, din Budapesta, care se concentrează pe redescoperirea tehnicilor, materialelor și formelor de tatuaj care au însoțit omenirea din zona eurasiatică, din preistorie până în epoca medievală.

O altă secţiune va viza creșterea animalelor pentru carne, lapte, lână și piei. Doar că, de această dată, animalele nu vor face obiectul exploatării, ci sunt chiar participanți, spun organizatorii.

În program este inclus şi un spectacol de teatru pirotehnic: Deep6 Project – Focul. Un spectacol despre curajul celor care au reușit, în urmă cu zeci de milenii, să îmblânzească focul.

Print Friendly, PDF & Email