Scriitorului timişorean Mircea Mihăieş i-a apărut volumul „Ulysses, 732. Romanul romanului”. Un studiu impresionat, de peste o mie de pagini, asupra romanului de căpătâi al lui James Joyce, romanul care nu va muri niciodată.

Conceput sub forma unui triptic, impresionantul volum Ulysses, 732. Romanul romanului, de Mircea Mihăieş, apărut la Editura Polirom, în ediţie cartonată, e prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrise în limba engleză, în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.

Istoria romanului – spune Ana-Maria Tăbarcă, redactor de promovare la Editurile Polirom şi Cartea Românească – urmăreşte etapele cristalizării ideii şi ale execuţiei proiectului, precum şi complicata poveste ce a urmat după tipărirea semilegală a romanului în Franţa, avatarurile în Justiţia americană şi consecinţele pentru destinul cărţii. Ea arată cum Ulysses a devenit un punct de răscruce în evoluţia literaturii secolului XX şi a celui actual, indiferent că a fost vorba de formulele experimentaliste radicale ori de modalităţi de exprimare a culturii populare

Volumul – disponibil în curând şi în ediţie digitală – va fi lansat, în prezenţa autorului, la Târgul de Carte Gaudeamus sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 14.30, la standul Editurii Polirom.

Figura lui James Joyce, spune Mircea Mihăieş, se leagă în mintea sa de câteva reprezentări grafice ori literare. „De la portretul lui Stefan Zweig, la desenul-spirală al lui Brâncuşi (şi replică seacă a tatălui scriitorului: «Jim s-a schimbat mai mult decât mi-am închipuit»), de la rândurile înfiorate ale Sylviei Beach, la fotografia din 1916, făcută în atelierul lui Alex Ehrenzweig, din Zürich, la masca mortuară confiscată, într-o decizie macabră, de Carola Giedion-Welcker. Mai apropiate în timp, de propunerile grafice ale Oanei Babeţi şi de minunata interpretare vizuală a lui Devis Grebu, aflată pe coperta acestei cărţi. Iar din vara lui 2016, la Trieste, pe Canal Grande, de statuia baletând greoi între mişcare şi repaus a unui bărbat obosit, uzat, ezitant şi derutat. Iată-mă, aşadar, în această după-amiază a lui 14 august 2016, umăr la umăr cu sculptura lui Joyce, de pe Ponte Rosso. Indicaţiile celor trei fotografi sarcastici, jucând scena covorului roşu de la Cannes, mitraliază nemilos: «Eşti prea departe!», «Eşti în afară!», «Eşti mult în spate!». Cuvintele nu sunt descrieri spaţiale, ci judecaţi de valoare. Fiecare propoziţie e o condamnare, o notă de plată pentru îndrăzneala de a mă fi apropiat de inima – fie ea şi de bronz – a mitului. Înfrunt stoic ironiile. La urma urmelor, Joyce n-ar fi avut nimic împotrivă să-l însoţesc până de partea cealaltă a podului. Ba poate chiar m-ar fi privit cu acea atenţie politicoasă, încordată şi deopotrivă abstrasă, acordată de el oricărui trecător. Chiar şi unuia sortit să rămână mereu prea departe şi prea în urmă.”  

Scriitorul irlandez Declan Kiberd afirmă că a sosit timpul să reconectăm romanul Ulysses la viaţa de zi cu zi a oamenilor reali. „Cei mai snobi dintre modernişti au recurs la tehnici dificile pentru a împiedica noile valuri literare să le confişte ideile. Joyce a presimţit că adevărata urgenţă e să-şi apere cartea şi noile valuri literare de specialiştii analfabeţi şi de elitele tehnocrate. În timp ce alţi modernişti se temeau de capetele de hidră ale mulţimii, Joyce a folosit monologul interior pentru a demonstra cât de plină de iubire, complexă şi pozitivă este mintea oamenilor obişnuiţi. Ulysses le conferă acestora tratamentul sărbătoresc ce fusese rezervat cândva doar aristocraţilor”, mai spune Declan Kiberd.

Mircea Mihăieş, în vârstă de 62 de ani, este profesor de literatură engleză şi americană la Universitatea de Vest din Timişoara şi redactor-şef al revistei Orizont. Între 2005 şi 2012 a fost vicepreşedinte al Institutului Cultural Român.

A publicat 14 volume, dintre care unul în co-autorat: De veghe în oglindă (1989), Cartea eşecurilor. Eseu despre rescriere (1990), Femeia în roşu (1990, în colaborare cu Adriana Babeţi şi Mircea Nedelciu), Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (1995), Victorian Fiction (1998), Masca de fiere (2000), Atlanticul imaginar (2002), Scutul lui Perseu (2003), Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008, tradus în Statele Unite în 2014), Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (2009), Ultimul Judt (2011), Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha (2012), Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (2014). De asemenea, a publicat şi şase volume şi în colaborare cu Vladimir Tismăneanu: Balul mascat (1996), Vecinii lui Franz Kafka, Romanul unei nevroze (1998), Încet spre Europa (2000), Schelete în dulap (2004), Cortina de ceaţă (2007) şi O tranziţie mai lungă decât veacul (2011).

A primit de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România.