Medicii, asociaţiile de pacienţi şi fundaţiile ar putea fi obligaţi, din ianuarie 2016, să facă publice toate sponsorizările primite de la companiile farmaceutice şi distribuitorii de medicamente, cum ar fi cheltuielile pentru deplasări la congrese sau donaţiile.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alin Ţucmeanu, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, la dezbaterea proiectului de Ordin privind aprobarea normelor pentru evaluarea şi avizarea publicităţii la medicamentele de uz uman, că acesta reglementează, în premieră, piaţa publicităţii medicamentului. „Reglementează pentru prima dată publicitatea destinată cadrelor medicale. Este un control mai bun a ceea ce se întâmplă cu banii din sistem. Publicitatea pentru orice medicament, indiferent sub ce formă, trebuie să respecte standardele şi să nu includă nimic care ar putea fi ofensator sau înşelător pentru utilizator. Vom şti exact unde se duc aceste sume”, a declarat, citat de Mediafax, Alin Ţucmeanu.
Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Marius Savu, susţine că este pentru prima dată când se transparentizează tot ceea ce înseamnă cheltuieli făcute cu profesioniştii din sănătate de către producătorii şi distribuitorii de medicamente.”Orice cheltuială făcută de o companie farmaceutică, de un distribuitor de medicamente, să poată să fie identificată cu nume şi prenume cui a fost făcută. Ar trebui să se pună în proiect o sumă minimă, sub care să nu se facă raportarea, probabil că va fi undeva la 50 – 100 de lei. Ordinul va intra în vigoare din momentul în care va fi publicat în Monitorul Oficial. Din momentul acela, orice companie care va face o cheltuială cu un medic, cu un profesionist din domeniu sănătăţii va trebui să ştie că această cheltuială în trimestrul întâi al anului 2016 va fi publică pentru toată lumea. Prin cheltuială se înţelege, de exemplu, deplasarea la congres, la o manifestare ştiinţifică, o donaţie care se face către o fundaţie. Acestea vor fi publice către toţi cei care vor să le vadă”, explică Marius Savu. El a precizat că asociaţiile de pacienţi vor trebui să facă şi ele raportarea sponsorilor făcute de companiile farmaceutice.
Marius Savu mai spune că, la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului, există obligativitatea ca orice asociaţie de pacienţi care vrea să interacţioneze cu autoritatea europeană trebuie să aibă aceste informaţii publice, pentru a putea să ştie dacă în spate există interesul legitim al pacienţilor, şi nu altceva.
Potrivit proiectului de Ordin al ministrului Sănătăţii, sponsorizările şi orice alte cheltuieli suportate pentru medici, asistenţi medicali, organizaţii profesionale, organizaţii de pacienţi şi orice alt tip de organizaţii care au activităţi în domeniul sănătăţii vor fi declarate de producătorii şi distribuitorii de medicamente la ANMDM. Proiectul mai prevede că nicio formă de sponsorizare a profesioniştilor din domeniul sănătăţii nu trebuie să fie legată de numele unui medicament, iar acţiunile de sponsorizare nu trebuie să implice mesaje promoţionale directe sau indirecte pentru medicamente.
Un alt punct din proiect vizează publicitatea în cadrul manifestărilor medicale locale, regionale, naţionale sau internaţionale. Proiectul prevede că acestea sunt forme de publicitate adresate doar profesioniştilor în domeniul sănătăţii, iar producătorii de medicamente trebuie să notifice ANMDM, înainte ca manifestarea medicală să aibă loc, cu privire la următoarele aspecte: tipul de eveniment la care participă, materialele care vor fi distribuite, informaţiile medicale furnizate, specialităţile profesioniştilor în domeniul sănătăţii cărora le sunt adresate informaţiile şi obiectele promoţionale distribuite.
Ultimele comentarii