Problema asigurării fondurilor pentru medicaţia bolnavilor cu HIV-SIDA este veche pe plan local, existând situaţii în care se risca întreruperea tratamentului din cauza lipsei fondurilor. Un raport al Curţii de Conturi arată că procesul de cheltuire a banilor a fost nu o dată viciat de anomalii. De exemplu, s-a reuşit „performanţa” ca medicamente identice pentru bolnavii HIV să fie semnificativ mai scumpe la Timişoara decât la Constanţa.

Preţuri de achiziţie diferite pentru medicamente identice

Într-un raport făcut public zilele trecute, Curtea de Conturi, analizând „Performanţa privind unele programe de sănătate, derulate în perioada 2011-2012 la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a ajuns la concluzia că problemele legate de asigurarea finanţării au fost accentuate nu o dată de situaţii anormale. Unul dintre principalele programe analizate este cel destinat bolnavilor cu HIV-SIDA, program pe care se şi atribuie sume destul de mari, pentru că medicamentele ce trebuie asigurate lunar acestei categorii de bolnavi sunt extrem de scumpe. Curtea de Conturi a constatat la subprogramul de tratament al persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratament postexpunere că, la fel ca în cazul Programului naţional de oncologie, unităţile sanitare au achiziţionat acelaşi tip de medicament la preţuri diferite şi prin intermediul unor proceduri de achiziţie diferite.

Timişoara este indicată ca exemplu „aşa nu”, inspectorii Curţii de Conturi stabilind că, în 2012, Spitalul Clinic de Urgenţă din Constanţa a achiziţionat un medicament la preţul de 49,55 lei, în timp ce Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”  Timişoara l-a achiziţionat cu 61,44 lei, adică mai mult cu aproximativ 20%.

Curtea de Conturi precizează că, având în vedere costul medicamentelor (în funcţie de preţul de achiziţie cel mai mic), din economia totală estimată de 9,74 milioane de lei s-ar fi putut asigura în aceste condiţii, tratamentul pentru 336 de pacienţi (având în vedere că pentru anul 2012 costul mediu pe pacient pe an stabilit a fost de 29.000 de lei).

Centralizarea achiziţiilor, singura soluţie ?

„Sunt pierderi mari, generate de diferenţele de preţ cu care unul şi acelaşi medicament ajunge în spitale diferite. Soluţia ar fi un sistem centralizat de achiziţii – ţinând cont şi de cantitatea mai mare achiziţionată, preţul medicamentelor cumpărate centralizat ar scădea –, dar care să fie bine pus la punct. Să nu se piardă în birocraţie procedurile de achiziţie şi să nu existe sincope în asigurarea medicaţiei”.

Radu Gănescu, preşedinte al Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România

Plecând de la fluctuaţiile de preţ de achiziţie, Curtea de Conturi ajunge la concluzia că  procedurile de achiziţii utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate nu au condus la utilizarea cu economicitate a resurselor alocate, întrucât preţurile de achiziţie practicate la nivel teritorial pentru acelaşi tip de medicament au cunoscut fluctuaţii de la o unitate sanitară la alta, ceea ce a condus implicit la creşterea cheltuielilor cu medicamentele, iar preţurile de achiziţie practicate au influenţat cantitatea medicamentelor achiziţionate, având în vedere fondurile alocate şi faptul că furnizorii de medicamente au practicat în relaţia cu spitalele preţuri diferenţiate. În opinia acestora, dacă procedurile de achiziţie s-ar fi realizat centralizat, ar fi generat, pe de o parte, o uniformizare a preţurilor de achiziţie practicate de către furnizori în relaţiile contractuale cu unităţile sanitare, iar pe de altă parte, obţinerea unor economii la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi la nivelul resurselor transferate de la Ministerul Sănătăţii.

Neorganizarea la nivel central de către C.N.A.S., a unor proceduri de achiziţie publică deschisă pentru medicamente necesare în cadrul programelor naţionale de sănătate auditate, a determinat în anumite situaţii utilizarea fondurilor publice fără respectarea principiilor de eficienţă şi economicitate, cât şi crearea unor condiţii de inechitate în repartizarea şi utilizarea fondurilor la nivel teritorial.

O parte din organizaţiile pacienţilor cu afecţiuni cronice par să le dea dreptate inspectorilor Curţii de Conturi, confirmând că nu o dată li s-a comunicat că există diferenţe foarte mari de preţ la achiziţia aceloraşi medicamente de către unităţi spitaliceşti diferite. „Am discutat şi noi acest aspect, legat de faptul că sunt pierderi mari, generate de diferenţele de preţ cu care unul şi acelaşi medicament ajunge în spitale diferite. Probabil că soluţia ar fi un sistem centralizat de achiziţii – ţinând cont şi de cantitatea mai mare achiziţionată, preţul medicamentelor cumpărate centralizat ar scădea –, dar care să fie bine pus la punct. Să nu se piardă în birocraţie procedurile de achiziţie şi să nu existe sincope în asigurarea medicaţiei”, ne-a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Cert este că posibila centralizare a achiziţiilor de medicamente pe programele de sănătate pentru boli cronice nu se potriveşte cu intenţiile de descentralizare manifestate în ultimii ani, care prevăd trecerea unităţilor sanitare în subordinea administraţiilor locale şi dau „undă verde” la organizarea de proceduri de achiziţie la nivel individual. Or, măcar din acest punct de vedere, descentralizarea nu face decât să producă anomalii şi fluctuaţii păguboase în procesul de achiziţii de medicamente.

Oricum, existenţa unor situaţii anormale în ceea ce priveşte achiziţiile de medicamente pentru bolnavii de HIV/SIDA este de natură să ridice semne de întrebare, atâta vreme cât tratamentul  se face cu produse scumpe, la care fluctuaţii de preţ de gen 20% în plus, remarcate la Timişoara, pot aduce beneficii substanţiale furnizorilor.

 Pe zona de vest a ţării sunt în evidenţă peste 700 de cazuri de persoane infestate cu virusul HIV. Dintre acestea, doar la nivel local figurează înscrise 190 de persoane, 168 fiind în tratament, majoritatea, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, din Timişoara. Mai mult de două treimi dintre pacienţi sunt diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii, ceea ce înseamnă că şi medicaţia care trebuie asigurată este scumpă.

Iar banii, care nu sunt gestionaţi foarte eficient, par să fie şi tot mai puţini. La începutul acestui an, în urma solicitărilor adresate de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA Direcţiilor de Sănătate Publică şi spitalelor care tratează pacienţi infestaţi cu virusul HIV, a rezultat o situaţie mai mult decât alarmantă: în mai multe judeţe, tratamentul pentru pacienţii seropozitivi se poate termina în această perioadă, iar managerii spitalelor spun că nu pot face comenzi suplimentare, din cauză că legea le interzice să facă astfel de comenzi în contul fondurilor alocate altor trimestre.

La nivel local există evidenţe stricte referitoare la pacienţii care s-au prezentat la control şi la cei care şi-au ridicat medicamentele, care nu se găsesc în farmaciile cu circuit deschis. Practic, după epuizarea bugetelor spitalelor, destinate achiziţiei de medicamente, pacienţii nu au nicio posibilitate de a-şi achiziţiona singuri medicamentele. Cu atât mai mult cu cât costul lunar pe care îl presupune tratamentul se încadrează, în funcţie de stadiul bolii, între 2.500 şi 6.000 de lei. 

Nereguli rămase la nivel de constatare, la Spitalul Judeţean

Cazul medicamentelor achiziţionate cu fluctuaţii de preţ nu este singurul de acest fel remarcat de Curtea de Conturi. La Spitalul Judeţean Timişoara, de exemplu, în urmă cu câţiva ani se cerea prin interpelare parlamentară intervenţia Curţii de Conturi şi a Corpului de Control al Guvernului pentru analizarea modului în care unitatea sanitară a încheiat un contract cu o societate din Piteşti, pentru servicii de spălătorie, precizându-se că, la un moment dat, s-a dublat tariful în euro pe care spitalul îl plătea aceluaişi furnizor, pentru aceleaşi servicii. “Această creştere a tarifului s-a făcut invocându-se devalorizarea ron, deşi contractul era în euro, iar «renegocierea» sumei s-a făcut în pofida opoziţiei Comitetului Director”, se preciza în respectiva interpelare parlamentară. Tot atunci se cerea şi verificarea contractului de achiziţie de servicii de computer tomograf achiziţionate de către spital, menţionându-se că s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu un furnizor fără vreo procedură de achiziţie publică, în condiţiile în care au existat şi alte oferte. 

Ministerul Sănătăţii, condus pe atunci de Ion Bazac, făcea un control şi constata că, pentru contractul de servicii de spălătorie “nu s-a solicitat un calcul de evaluare înainte de a se angaja această cheltuială”, iar “managementul a fost defectuos”. Cât despre contractul de servicii de computer tomograf se constata că „nu există un studiu de fezabilitate din care să reiasă necesitatea şi oportunitatea încheierii unui asemenea control, motivele de ordin economic, financiar şi social care justifică această asociere şi inexistenţa unui calcul de eficienţă”, precum şi faptul că se încheiase un contract pe o perioadă ce depăşea durata de funcţionare a computerului tomograf. Cu toate aceste constatări, controalele nu au fost urmate de măsuri concrete, care să ducă la demiteri, sancţiuni sau rezilieri de contracte.