Medic de boli infecțioase Virgil Musta: „ Nu vreau să mă gândesc unde putem ajunge și dacă zilele acestea nu respectăm cu strictețe toate regulile”

Foto: Constantin Duma

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara face un apel la rațiune, dar „cu credința în suflet”. Acesta cere populației să respecte sfaturile și regulile pentru a evita infectarea cu Covid-19: „Suntem încă pe panta ascendentă a îmbolnăvirilor și a deceselor. Nici nu vreau să mă gândesc unde putem ajunge și noi, în România, dacă zilele acestea nu respectăm cu strictețe toate regulile”.

 

Într-o postare pe Facebook, medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, transmite că are o mare neliniște în suflet când vede ce se întâmplă zilele acestea: „Trecem printr-o perioadă periculoasă, foarte înșelătoare. Afară este frumos și toți avem tendința de a ceda și a slăbi măsurile de distanțare socială și de izolare. Ne pregătim mulți de Sfintele Sărbători de Paști, mergem prin magazine și piețe să ne aprovizionăm. Acestea sunt aglomerate, iar cozile sunt mai mari. Am văzut multe persoane care poartă mască și respectă distața și asta e foarte bine, dar am văzut și destui care nu mai poartă masca și nu păstrează distanța de 2 m. Am observat persoane care sunt mulțumite de faptul că epidemia la noi în țară este încă sub control și consideră că asta este ceva firesc. Omit însă faptul că acest lucru s-a realizat greu, în special prin efortul colectiv susținut de distanțare socială, izolare și respectarea regulilor de igienă. Sunt mulți care nu înțeleg faptul că suntem încă pe panta ascendentă a îmbolnăvirilor și a deceselor”.

Medicul Virgil Musta atrage atenția că sunt deja destui oameni în jurul nostru care au virusul, doar că unii asimptomatici sau cu simptomatologie minoră, „ceea ce crește riscul să luăm oricare dintre noi infecția și nu știm cum va evolua boala la fiecare dintre noi”.

Pe de altă parte, avertizează că sunt tot mai mulți pacienți în stare gravă internați, iar secțiile de Terapie Intensivă dedicate pacienților Covid-19 sunt aproape pline, chiar și la Spitalul „Victor Babeș”, din Timișoara. „S-au creat spitale suport și se iau măsuri de creștere a capacității, dar chiar și așa locurile pot deveni insuficiente dacă numărul cazurilor crește mult și continuu. Nici nu vreau să mă gândesc unde putem ajunge și noi, în România, dacă zilele acestea nu respectăm cu strictețe toate regulile pe care sunt convins că deja le știți foarte bine”, atenționează medicul.

Virgil Musta reamintește că avem deja exemple concrete ale multor țări mult mai dezvoltate decât noi, care trec printr-o tragedia națională: „Am văzut cu toții situația Italiei, o țară îndoliată acum, cu zeci de mii de îmbolnăviri și cu peste 20.000 decese cauzate și de un sistem de sănătate depășit (cu toate eforturile medicale făcute și la ei), în care pacienții mor pe culoarele spitalelor sau acasă, deoarece nu mai au loc în secțiile de terapie intensivă sau în saloanele spitalelor.”

Doctorul Virgil Musta transmite populației că nu vrea să întristeze pe nimeni acum, „dar chiar este foarte important să rămânem foarte raționali zilele acestea, zile care pot ajuta la depășirea mai rapidă și mai ușoară a epidemiei sau pot duce la o situație foarte grea ulterior. Sunem într-un război în care nici unii dintre noi nu am mai fost, iar acest lucru impune schimbarea modului de gândi, de a ne comporta și de a acționa. Impune renunțări și sacrificii materiale poate, dar nu îmi doresc deloc ca aceste sacrificii să însemne chiar viața noastră sau a persoanelor dragi nouă. Cu înțelepciune, răbdare, înțelegere și curaj vom trece cu bine această încercare!”

Virgil Musta spune că este credincios și Îl iubește pe Dumnzeu și și-ar dori să aibă toată lumea un Paște fericit. „Mă voi ruga acasă și voi petrece Sarbătorile Pascale doar cu familia mea, acasă. Va îndemn să faceți la fel și voi și sunt convins că Bunul Dumnezeu ne va ocroti și ne va ajuta să trecem cu bine peste această pandemie. Credeți că puteți face și voi aceste lucruri? Sunt convins că da și că veți explica și altor cunoștințe care nu sunt pe acest grup să procedeze la fel, oricât de mult ne-am fi dorit să facem și acum ceea ce făceam în alți ani.”

 

Print Friendly, PDF & Email