Măsuri speciale pentru protecția clienților și angajaților, la dm drogerie markt

Având în vedere contextul actual, dm drogerie markt anunță că a luat măsuri speciale de igienizare și dezinfecție în magazine. Totodată, dau asigurări că stocurile sunt refăcute constant și încurajează clienții să cumpere cu calm și responsabilitate.

 

În incinta magazinelor au fost luate măsuri pentru protejarea angajaților și a clienților: dezinfectare frecventă a tuturor suprafețelor, utilizarea mănușilor de unică folosință și paravane de plexiglas pentru casele de marcat. Totodată, majoritatea angajaților din sediu își desfășoară activitatea de acasă. De asemenea, au fost retrase toate testerele de la raft.

Compania dm recomandă o distanță minimă de un metru și jumătate față de alte persoane și încurajează clienții să evite plata în numerar, pentru a reduce la minimum posibilitatea infecției.

Reprezentanții companiei mai spun că majoritatea clienților dm drogerie markt au renunțat la o aprovizionare abundentă și se concentrează pe produse care sunt necesare consumului zilnic, scurtând astfel timpul petrecut la cumpărături, anunță reprezentanții companiei. Printre cele mai căutate produse se numără cele de igienă personală, pentru igienizarea locuinței, dar și pentru dezinfecția hainelor. Totodată, sunt la mare căutare produsele pentru imunitate precum vitamina C, dar și alimentele de bază și produsele pentru copii.  În acest sens, există produse ale căror stocuri au scăzut în ultima perioadă, însă situația lor este monitorizată constant și se depun eforturi pentru refacerea acestora și oferirea de variante alternative.

Suntem într-un punct în care toată lumea trebuie să conștientizeze că doar împreună vom depăși acest moment cu bine. Încurajăm oamenii să acorde atenție și nevoilor celorlalți, fie că vorbim de renunțarea la cumpărăturile în exces, de folosirea dezinfectantului sau de păstrarea distanței potrivite, este necesar să ne implicăm cu toții. Aceste măsuri de prevenție și protecție, aplicate corect, pot face o diferență semnificativă”, transmite Ivana Martinakova, CEO dm drogerie markt România.

Print Friendly, PDF & Email