“Mapping’89”, un spectacol despre Revoluţia din decembrie 1989, proiectat în centrul Timişoarei

Sursă foto: Digi 24

În 20 decembrie, regizoarea Carmen Lidia Vidu propune Timișoarei un spectacol de videomapping despre cei care au făcut Revoluția la Timișoara în decembrie 1989. Un spectacol al cărui scop este să-i onoreze pe cei fără glorie.

 

Prin materialele de arhivă videoproiectate pe fațada Operei și pe pavimentul din fața ei Mapping ‘89 încearcă să refacă vizual și sonor atmosfera Revoluției din Timișoara. Evenimentul va avea loc în Piața Victoriei, între orele 18 și 22. Spectacolul este realizat cu participarea Corului pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu”, drijat de Maria Gyuris, şi cu colaborarea fotografului Constantin Duma, a Memorialului Revoluției, a Gabrielei Schiderman, a reMIND Mapping ’89, a Ioanei Satmari şi Danielei Rațiu, a lui Andrei Soare, Julien Javions şi Ovidiu Rusu.

Mapping ‘89 vorbește despre Revoluție, oraș, comunism, comunitate, istorie, prin elemente de videoproiecție arhitecturală, film grafic din bandă desenată, poezie, hărți cu traseul revoluționarilor, fotografii din perioada 15-25 decembrie 1989, realizate în Timișoara și prin  mesajele unor personalități precum Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Amalia Enache şi Florin Călinescu, care transmit mesaje emoționante de respect și mulțumire la adresa revoluționarilor timișoreni care au schimbat istoria României.

Am căutat în arhivele oficiale și cele personale filmările care au ca «personaj central» Balconul Operei Române din Timișoara, astfel încât publicul să poată retrăi sonor și vizual acele momente din 1989, la modul cel mai autentic. Am apelat la arta video stradală astfel încât să ajungem și la un public tânăr”, afirmă Carmen Lidia Vidu.

De ce 20 decembrie? Fiindcă 20 decembrie 1989, mai spune Carmen Lidia Vidu, “este ziua în care revoluția s-a mutat din stradă, în balconul Operei. Fiindcă în 20 decembrie 1989 s-a înființat primul partid politic – Frontul Democrat Român. Fiindcă 20 decembrie 1989 a însemnat ieşirea întregului oraş în stradă. Toate marile întreprinderi s-au unit, iar mulţimea s-a revărsat pe străzi. Oamenii s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean, pentru a dialoga cu autorităţile. Și fiindcă, din balconul Operei, Timișoara a fost declarată oraș liber de comunism”.

Pentru Carmen Lidia Vidu, Revoluția este deja o temă de lucru. În 2020 a regizat, la Teatrul Național din București, spectacolul Jurnal de România. 1989, care a câștigat premiul UNITER pentru Regie, în 2021, apoi filmul Jurnalul unei revoluţii. “Regret că cei care au ieșit în stradă, cei care și-au pierdut copiii, mama sau tatăl la Revoluție trebuie să suporte batjocura celor care spun că revolta lor nu a contat, că jocurile au fost făcute, că loviluție, că lovitură de stat… Am tot respectul pentru cei care au ieșit la Revoluție în stradă. Ei au schimbat România, o țară care acum e membră NATO și UE. Libertatea mea le-o datorez lor A fost Revoluție și eu sunt un om liber fiindcă poporul român a avut curaj și a ieșit în stradă”, mai spune regizoarea.

Născută în Arad, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Regie teatru, Carmen Lidia Vidu se uită în jurul său și caută povești, oameni, istorii cu ”i” mic, pe care le aduce publicului său de teatru și film, în forme artistice care generează emoție. Este singurul regizor din România care a câștigat și premiul Gopo, și premiul UNITER, acesta din urmă primindu-l în 2021, pentru regia spectacolului Jurnal de România. 1989, despre istoria cu ”I” mare a Revoluției, iar pe primul în 2015, pentru filmul O scurtă istorie Astra Film. Din 2017 a început colaborarea cu Festivalul „George Enescu”, în calitate de regizor multimedia.

 

Print Friendly, PDF & Email