Lucrările de construcţie a viitorului Centru Cultural şi Educaţional Kuncz, în grafic

Foto: PMT

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a fost azi pe şantierul viitorului Centru Cultural și Educațional Kuncz, pentru a vedea stadiu lucrărilor. Acesta este un obiectiv asumat de Timișoara, prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii

 

„Vom avea un centru social, dar şi de activități culturale și sportive. Va fi și un mic amfiteatru aici. Centrul se înscrie și în strategia noastră pentru Capitala Culturală. Mă bucur că suntem nu doar în grafic, ci și avansați cu lucrările. Acum se lucrează la structură. Centrul este rezultatul unei lungi activități a Institului Intercultural din Timișoara, iar ei lucrează de mulți ani aici, în cartier, pe teme de incluziune socială și, din munca lor, a reieșit că este nevoie de un astfel de centru aici”, declară primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Viitorul Centru Cultural și Educațional Kuncz va avea spaţii de recreere şi relaxare, săli pentru cursuri artistice, sală de sport, săli pentru activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic after school, sală de mese. Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering, care va aduce mâncarea porţionată şi va fi prevăzută cu un oficiu pentru depozitare temporară, spălare veselă.  Noua clădire, care va avea parter și două etaje, se construiește pe str. Satu Mare nr. 1A.

Realizarea acestui centru, spun oficialii Primăriei, va contribui la creşterea sentimentului de apartenenţă la comunitate, la dezvoltarea de acţiuni de informare în ceea ce priveşte serviciile oferite şi beneficiile acestora pentru persoanele marginalizate şi familiile acestora şi la asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, abilitare-reabilitare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă pentru copii.

Lucrările sunt executate este firma Nedex Grup SRL. Valoarea totală a proiectului este de peste 7 milioane de, cu TVA inclus, finanţarea fiind asigurată prin POR 2014-2020, Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban. Data de început a proiectului a fost 12 februarie 2021, iar data de finalizare este 28 aprilie 2023.

Lucrările au fost realizate în proporție de 26%(amenajarea terenului, relocarea utilităților și terasamentelor  aferente clădirii au fost realizate în totalitate, structura de rezistență este realizată în proporție de 60%). Pe total, există un avans de 10% în progresul execuției.

 

Serviciul Comunicare

Print Friendly, PDF & Email