Reacţia de non-combat a preşedintelui Nicuşor Dan faţă de numirile pentru conducerea DNA, a DIICOT şi cea a Parchetului General, făcute de ministrul Justiţiei, este un nou motiv de tensiuni sociale şi de polarizare. Are însă şeful statului pârghiile instituţionale pentru a respinge numirile şi, astfel, a mulţumi o parte a societăţii civile, aceea care luptă pentru independenţa Justiţiei şi care, deja, a protestat în faţa Palatului Cotroceni?

Conform Legii 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şeful statului poate respinge propunerile făcute de ministrul Justiţiei. Dar o poate face o singură dată, cu motivarea în scris a refuzului. Nu există, însă, nicio garanţie că la a doua procedură de numire nu va primi aceleaşi nume (numirile actuale fiind: Cristina Chiriac – procuror general al Parchetului General, Viorel Cerbu – procuror-șef la DNA şi Codrin Miron – procuror-șef la DIICOT). Iar ceea ce este sigur e faptul că numirile vor veni din aceeaşi zonă politică, a PSD, prin interfaţa Radu Marinescu, un apropiat al grupării Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda. În situaţia în care şeful statului are un rol formal în aceste numiri, după ce în 2018 conflictul Klaus Iohannis – Tudorel Toader, pe numirea Laurei Codruţa Kövesi la Parchetul General, s-a încheiat la CCR, care a decis că ministrul Justiţiei are rol decisiv în numirile de la vârful DNA, DIICOT şi al Parchetului General. În acest context, dacă Nicuşor Dan ar refuza şi a doua numire – pentru care nu are cadru legal –, ar genera o criză instituţională, constituţională, care i-ar putea atrage suspendarea. La care PSD ar fi de aşteptat, în aceste condiţii, să pună umărul. Mai are, însă, nevoie România de încă o criză, una politică majoră, care să accentuzeze celelalte prin care trecem, interne şi externe? Raţional vorbind, nu.

A avea aşteptări, a pune presiune pe Putere pentru a le transpune în realitate este firesc, este parte a jocului democratic. Dar o parte a societăţii civile şi a populaţiei are aşteptări uriaşe de la Nicuşor Dan, unele neverosimile, scăpând din vedere că şeful statului are nişte limite şi nu poate deschide prea multe fronturi de luptă. Pentru a bloca anumite numiri la vârful Ministerului Public nu are, cum spuneam, pârghii instituţionale. De asemenea, nu are o coaliţie guvernamentală omogenă, care să tragă în aceeaşi direcţie. Nu are serviciile de informaţii de partea sa, cum le-a avut Traian Băsescu.  Nu are nici un partid al lui, cu atât mai puţin unul care să dicteze jocul într-o majoritate parlamentară, cum este PSD acum – un partid pentru care, vedem zilele acestea, Justiţia este o miză imensă; e suficient să privim în urmă, la anii în care anticorupţia funcţiona bine, şi să numărăm membrii acestui partid, cu funcţii în stat, de la vârf în jos, care au fost cercetaţi şi condamnaţi în dosare de corupţie pentru a înţelege de ce au nevoie să controleze zona aceasta. Şi, peste toate, preşedintele Dan are în faţă o societate polarizată, pe segmente mari radicalizată, are un context economic îngrijorător şi un context geopolitic tensionat şi impredictibil.

Se vorbeşte în public, la nivel de discurs speculativ, că Nicuşor Dan va accepta numirile făcute de ministrul Justiţiei Radu Marinescu (de altfel, a declarat că analiza sa pe acest subiect, amplă, diferă de ceea ce se scrie în social-media) în urma unor negocieri cu PSD pentru a reuşi să îşi impună măcar un nume agreat fie la conducerea SRI, fie la SIE. Numiri de care iarăşi depinde de PSD, care le poate accepta sau nu, în Parlament. Negocierile politice sunt fireşti atunci când la putere sunt partide cu ideologii şi agende diferite – şi fostul preşedinte Traian Băsescu a recurs negocieri, în 2013, cu Victor Ponta, pe fondul conflictului cu USL, pentru numirea Laurei Codruţa Kövesi la conducerea DNA –, iar compromisurile sunt, uneori, de neevitat, dar trebui să rămână în nişte limite care să nu destabilizeze ţara şi să nu compromită decidenţii politici. Pentru Nicuşor Dan, ca pentru orice preşedinte, este crucial să aibă control asupra acestor servicii, şi nu doar control formal ca preşedinte al CSAT. Când serviciile joacă în altă ligă decât şeful statului, ţara se poate trezi în crize de securitate mari (generate de factori interni sau externi) şi cu efect pe termen nedefinit.

Dacă privim realist la tabloul României, tabloul unei ţări unde sunt multe de reparat, de construit şi reconstruit, realizăm că problemele, Justiţia e doar una dintre ele, nu se pot îndrepta pe terme scurt, unele nici măcar într-un mandat prezidenţial. Şi mai realizăm că la vârful statului, la Preşedinţie şi la Guvern, avem o garnitură politică nu perfectă, dar cea mai bună pe care am putut să o avem după alegerile din mai 2025 şi după şocul se securitate prin care am trecut în noiembrie 2024.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.