Liceul „Nikolaus Lenau” din Timişoara, reabilitat

Foto: PMT

Au fost finalizate, după zece ani de şantier, lucrările de reabilitare a clădirii Liceului „Nikolaus Lenau” din Timişoara, atât cele făcute la exterior, cât şi cele din interior, anunţă primarul Dominic Fritz.

 

Pe fațada Liceului „Nikolaus Lenau” au fost montate plăcuțele cu numele celor doi câștigători ai premiului Nobel, care în anii 70 au învățat aici: Herta Müller și Stefan Walter Hell. În prezent, la acest liceu sunt 55 de clase de elevi, din ciclul primar, gimnazial și cel liceal.

Foto: PMT

„Continuăm investițiile în infrastructura școlară de la Lenau: viitorul campus școlar din zona Oituz, o investiție de 65 de milioane de lei, unde cinci corpuri de clădire vor găzdui școala gimnazială cu clase pregătitoare și clasele I-IV cu predare în limba germană”, declară primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Săptămâna trecută, Municipalitatea a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare a clădirii fostului Liceu „Ion Mincu”, care în momentul de faţă este folosită de elevii de gimnaziu ai Liceului „Nikolaus Lenau”. La sfârşitul lunii mai, Primăria a desemnat, prin licitație, constructorul care va reabilita clădirea de pe str. Gheorghe Lazăr unde funcţionează clasele de gimnaziu ale Liceului „Nikolaus Lenau”. Reabilitarea, care se va face în 18 luni, va costa 7,1 milioane de lei fără TVA și va fi realizată de asocierea de firme TT & Co Solaria Grup, lider de proiect, și Euras SRL, asociat.

Print Friendly, PDF & Email