„Libertate”, noul film al lui Tudor Giurgiu, proiectat la Timișoara

Echipa filmului Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, aflată într-un turneu de promovare prin țară, ajunge şi la Timişoara, pentru două proiecții speciale care vor avea loc în 14 şi 15 octombrie.

 

Prima proiecţie a filmului va avea loc în 14 octombrie, de la ora 20.30, la Cinema Timiș, proaspăt redeschis, iar cea de a doua, în 15 octombrie, de la aceaşi oră, la Cinema City. Spectatorii vor avea ocazia să îi întâlnească pe regizorul Tudor Giurgiu, pe actorii Ștefan Iancu, Iulian Postelnicu, Alex Calangiu și pe Ovidiu Mihăiță, actor timișorean și co-fondator al Teatrului Auăleu, alături de directorul de imagine Alex Sterian și de producătoarea Oana Giurgiu.

Libertate spune o poveste mai puțin cunoscută. În Sibiu, în haosul lunii decembrie 1989, mai mulți bărbați – securiști, militari, civili – au fost ținuți ostatici într-o piscină dezafectată și acuzați că sunt teroriști. „Revoluţia din 1989 e, probabil, cel mai mare eveniment neconsumat pe deplin în societatea noastră din ultimul secol, printre altele și pentru că urmările ei n-au satisfăcut cu nimic așteptările. De aceea, cu «Libertate» îmi doresc să redau cu acurateţe haosul si confuzia totală din rândul oamenilor simpli. Pentru că adevărul a fost ascuns cu bună știinţă și mușamalizarea a fost cultivată la rang de artă. Sper ca filmul să fie văzut în cinematografe de cât mai mulți tineri născuți după 1989, cred că vor fi surprinși – și de acțiune și de faptul că lucrurile de pe ecran chiar s-au întâmplat în România nu cu mult timp în urmă”, spune regizorul Tudor Giurgiu.

Tudor Giurgiu. Sursă foto: Creative Arts

Din distribuția filmului – o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film – fac parte actorii Iulian Postelnicu, Mirela Oprișor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ștefan Iancu şi Ionuț Caras.

Libertate a fost deja premiat la Festivalul de Film de la Sarajevo, la Cinefest Miskolci în Ungaria, la Festivalul Internațional de Film Transilvania și se află în competiția oficială a Festivalului de Film de la Namur, din Belgia.

Biletele sunt disponibile online la

 

 

Print Friendly, PDF & Email