Numărul persoanelor care au protestat miercuri seara, la Timișoara, împotriva proiectului de lege privind grațierea și a ordonanței de urgență privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală a depăşit cu mult cifra de 30.000.
Un prim protest al zilei a fost în jurul prânzului, când mai mult de o mie de timișoreni, adunați în fața Prefecturii Timiș, au cerut demisia membrilor Guvernului și a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.
Apoi, de la ora 18, s-a protestat în Piaţa Operei, unde manifestaţia a început după ajungerea în piaţă a câtorva sute de studenţi, plecaţi, de la ora 17, din Complexul Studenţesc. Când au ajuns în Piața Operei, studenţii au fost întâmpinați cu aplauze și și-au desfășurat și pancartele care conțineau același tip de mesaje „Spunem NU grațierii”, „În democrație hoții stau la pușcărie!”, „DNA să vină să vă ia!”, „Să vă fie frică, şi studenţii se ridică!”.
Organizatorii protestului au cerut, de la început, un protest paşnic şi au rugat participanţii să nu răspundă la eventuale provocări. Acest apel a fost lansat de mai multe ori, pe parcursul serii, mai ales că, la un moment dat, şi-au făcut apariţia în piaţă câţiva zeci de membrii ai galeriei Poli.
Cei apropae 20.000 de participanţi la miting au scandat „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”, „Abrogare!”, „Dreptate, nu imunitate!”, „Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi!”, „Unitate!”, „Ieşiţi din casă, dacă va pasă!”, „Informare, nu manipulare!”, „CNA, fă şi tu ceva!”, „Adevăr, dreptate, solidaritate!”, „DNA să vină să vă ia!”, „PSD, ciuma roşie!”, „Mai am un singur dor: Dragnea scriitor!”, „Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta!”, „România! Luptă, România!”, „Vrem justiţie, nu corupţie!”, „ALDE, PSD, aceeaşi mizerie!”, „Abrogaţi şi plecaţi!”.
Guvernul Grindeanu a fost huiduit minute în şir de mulţime, la fel premierul Sorin Grindeanu, numit de protestatari „Trădător”, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi Avocatul Poporului, Victor Ciorbea,
În jurul orei 20, în mulţimea din fața Operei a fost văzut şi primarul liberal Nicolae Robu. Abordat de presă, acesta a declarat că nu a mai văzut de mult timp atâta lume la o acțiune de protest. „Oamenii sunt foarte revoltați, în mod justificat, de ceea ce s-a întâmplat, de ceea ce a făcut Guvernul PSD. Este inadmisibil. Iar prin maniera în care au fost adoptate ordonanțele, PSD s-a descalificat”, a mai spus Nicolae Robu.
După ora 20, miile de manifestanți au pornit în marș spre cartierele din nordul Timișoarei, pe traseul Piaţa Operei – Piaţa Unirii – strada Gheorghe Lazăr – Calea Circumvalaţiunii – Calea Torontalului – strada Liege – Calea Aradului – Piaţa Unirii- Piaţa Operei. Traseul, de aproape zece kilometri, a fost parcurs de protestari – care au format o coloană de peste ooi kilometri – în aproape două ore.
Pe tot traseul, protestatarii, însoțiți de jandarmi, s-au deplasat civilizat și scandat „Ieșiți din casă dacă vă pasă!”, „DNA să vină să îi ia!”, „Nu staţi la căldură, PSD vă fură!”, „Unitate!”, „Să vă fie frică, ţara se ridică!”. În semn de solidaritare, maşinile care veneau din sens opus claxonau, încetineau, unii şoferii chiar scandau aceleaşi lozinci ca protestatarii. Iar pe multe maşini am văzut fluturând steaguri tricolore.
La întoarcerea în centrul Timişoarei, numărul manifestanților a fost mult mai mare. Mult peste 30.000. Protestul, desfăşurat fără incidente, s-a încheiat în jurul miezului nopţii.
Participanții au anunțat că vor reveni și joi în Piața Operei, la ora 18. „Trebuie să fim uniți. Joi, mergem și la Prefectură. Chemați-vă toate cunoștințele, și din împrejurimi, să fim zeci de mii, și mai mulți decât în astă seară. Studenții se vor întâlni la ora 17, în Complex. Să veniți cât mai mulți”, a sunat mesajul de mobilizare, transmis de organizatori.
Valul de proteste a fost declanşat în seara de 31 ianuarie, după ce ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat Guvernul a adoptat un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală.
Ultimele comentarii