La Iulius Town, prima grădiniţă şi prima şcoală primară cu predare după curriculum britanic (P)

Ansamblul Iulius Town va include, din această toamnă, prima grădiniţă din oraş cu predare exclusiv în limba engleză, după curriculum britanic. Aceasta va fi inaugurată pe 9 septembrie, de către Wendy School din Timişoara, care are experienţă de 10 ani în domeniul educaţional. În aceeaşi locaţie, instituţia privată de învăţământ va inaugura pe 9 septembrie şi o şcoală primară.

 

„De-a lungul activităţii, am observat că pe parcursul primilor ani de viaţă, copiii trec printr-o perioadă în care învaţă mult mai uşor o limbă străină. Astfel, cu cât aceştia sunt expuşi interacţiunii cu o altă limbă decât cea maternă, cu atât va creşte abilitatea lor de a înţelege şi de se exprima şi în limba maternă. Acesta este motivul pentru care ne-am dorit să deschidem în Timişoara şi o unitate de învăţământ în care se studiază după curriculum britanic”, spune Carmen Sporea, fondator  Wendy School.

Wendy School ocupă o suprafaţă de 1.000 mp şi este situată într-un spaţiu special creat pe terasa Iulius Mall, parte a ansamblului mixt Iulius Town. Grădiniţa va avea patru grupe (2-3 ani, 3-4 ani, 4-5 ani şi 5-6 ani), compuse din maximum 15 copii, iar predarea va fi în limba engleză. Înscrierile sunt în continuare deschise pentru părinţii care îşi doresc ca prichindeii lor să fie formaţi după model britanic.

„Pentru  noi este foarte importantă relația școală-copil-părinte, părinții fiind, de fapt, partenerii noștri în educația copilului. Astfel, venim în întâmpinarea nevoilor lor, în mod special a celor care își desfășoară activitatea în numeroasele birouri din acest uriaș ansamblu Iulius Town, oferindu-le oportunitatea de a avea copilul aproape, într-un mediu sigur, beneficiind de un model de educație și învățământ la cele mai ridicate standarde”, a completat fondatorul Wendy School.

Tot pe 9 septembrie, în aceeaşi locaţie, Wendy School va inaugura şi o şcoală primară, care, în anul de învăţământ 2019-2020, va avea funcţionale o clasă pregătitoare şi o clasă întâi. Elevii vor studia după curricula românească, iar limba engleză va fi predată în mod intensiv, zilnic. Înscrierile au avut loc în luna martie, însă la clasa pregătitoare au mai rămas două locuri disponibile, iar la clasa întâi, patru. Şi aici, colectivele vor fi de maximum 15 elevi, astfel încât fiecare dintre aceaştia va beneficia de întreaga atenţie a cadrelor didactice.

Wendy School va avea dotări de top, atât în interior, cât şi în spaţiul exterior de joacă. Sălile de clasă vor fi utilate cu mobilier ergonomic, laptop-uri, table interactive, proiector şi alte mijloace moderne, pentru a facilita procesul de învăţare. De asemenea, va beneficia şi de sală de sport, cabinet medical, bibliotecă, dar şi de un spaţiu exterior, cu o suprafaţă de 450 de mp, dotat cu echipamente de joacă pentru copiii de grădiniţă, dar şi pentru elevii de şcoală primară.

Copiii care vor studia la Wendy School vor avea la dispoziţie numeroase activităţi opţionale, precum cursuri de pictură, teatru, karate, dansuri şi dezvoltare personală. Programul instituției de învățământ va fi în intervalul orar 8-18.

Prima grădiniţa Wendy Kids din Timişoara a fost înfiinţată în anul 2009, cu clase de predare intensiv în limba engleză sau germană. Din 2014, conceptul a fost extins şi pentru o şcoală primară particulară, iar, de curând, instituţia a obţinut autorizarea şi pentru nivelul gimnazial.

Proiectul mixt Iulius Town va fi realizat în două faze, iar prima sa etapă, care va fi inaugurată pe 30 august, va include cea mai mare suprafaţă de retail din afara Capitalei, cu 120.000 mp de retail şi 450 de magazine, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, un pol regional de business cu 100.000 mp de spații de birouri clasa A, trei săli de evenimente, restaurante şi cafenele tematice, un parc, carusel pentru copii, un tunel auto şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.

Print Friendly, PDF & Email