La I.S.J. Timiş, listele cu directorii schimbaţi din funcţie sunt secrete

Cu atât mai mult, motivele pentru care s-au luat aceste decizii

cladire Colegiul Tehnic de Vest Timisoara (5)Deşi au confirmat că au fost schimbaţi din funcţie peste 30 de directori  şi director adjuncţi de şcoli, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş nu au făcut publice nici lista cu numele celor care au fost înlocuiţi, nici motivele care au stat la baza acestor decizii. În plus, unul dintre inspectorii şcoari generali ne răspunde: „Nu mă frecaţi pe mine cu subiectul listei directorilor”. 


Înlocuirea directorilor, operaţiune pe şest?


Este luna septembrie, elevii s-au reîntors la cursuri, iar în atenţia publică a revenit şi subiectul directorilor schimbaţi de la conducerea unităţilor de învăţământ. Însă, nu mai este niciun secret pentru nimeni că majoritatea schimbărilor ţin mai degrabă de culoare politică, şi mai puţin de criteriile profesionale. O dovadă în acest sens este faptul că niciodată nu se explică în mod clar care sunt motivele pentru care au fost demişi aceşti oameni şi nici dacă s-au realizat evaluări ale activităţii lor. S-a spus, sec, directorii au fost înlocuiţi, fie la cerere, unii dintre ei ieşind la pensie,  fie au avut anumite probleme în madatul anterior.
Am încercat şi noi, zilele acestea, să aflăm care sunt numele persoanelor înlocuite la conducere a peste 30 de directori de şcoli din Timiş şi probleme pe care le-au avut şi care au impus schimbarea din funcţie, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş făcând publică doar informaţia că au fost înlocuiţi 19 directori generali şi 13 directori adjuncţi. 
Cornel Petroman, inspector şcolar general, ne-a declarat miercuri că nu ne poate oferi această listă „din lipsă de timp”, invocând o serie de întruniri cu noii directori. I-am spus acestuia că vom reveni cu un telefon pe la orele amiezii, însă nici în condiţiile astea nu a dorit să accepte discuţia, subliniind că „aceste lucruri nu pot fi discutate la telefon”. A admis, totuşi, o discuţie pe tema aceasta, „dar doar săptămâna viitoare”.
Am încercat şi la unul din cei doi inspectori şcolari generali adjuncţi, Halasz Francisc. Acesta s-a arătat iritat de solicitarea noastră, replicând „am fost lângă Petroman când a vorbit la telefon. V-a spus ce avea de spus. Nu mă frecaţi pe mine cu subiectul listei directorilor”. După care a închis telefonul.

Francisc Halasz, inspector I.S.J. Timis"Am fost lângă Petroman când a vorbit la telefon. V-a spus ce avea de spus. Nu mă frecaţi pe mine cu subiectul listei directorilor”.
Halasz Francisc

19 directori generali şi 13 adjuncţi, înlocuiţi


Pe lista de schimbări ale conducerii se află şase unităţi şcolare din Timişoara – Liceul Teoretic “Dositei Obradovici ”, Colegiul Naţional “Ana Aslan”, Colegiul Tehnic “Emanuil Ungureanu ”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Constantin Pufan”; Şcoala Gimnazială nr. 30, Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, acolo unde a fost repusă în funcţie Speranţa Catană, la doi ani după ce s-a pensionat. De asemenea, au mai fost schimbări la câteva şcoli din Lugoj – Colegiul Naţional “Coriolan Bredicianu ”, Şcoala Gimnazială nr. 3, Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 –, dar şi în Sânnicolau Mare, Cărpiniş, Gătaia, Sacoşu Turcesc, Ghiroda, Sânpetru Mare, Topolovăţu Mare, Deta, Jimbolia, Săcălaz. 
De asemenea, au fost schimbaţi şi 13 directori adjuncţi, în Timişoara s-au operat schimbări la Şcolile Gimnaziale nr. 30, 12 şi 6, la Colegiile „Dimitrie Leonida”, „Azur”, „Emanoil Ungureanu”, „Grigore Moisil” şi „C.D. Loga”. Iar în judeţ, au fost înlocuiţi adjuncţii de la şcoli din Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta şi Făget. 

Print Friendly, PDF & Email