Participare extrem de numeroasă a militanților și simpatizanților ACL din partea de vest a țării la mitingul organizat vineri seara, la Timișoara, pentru susținerea prezidențiabilului ACL Klaus Iohannis. Mesajele adresate mulțimii s-au referit la importanța votului din noiembrie, ca armă aflată la îndemâna cetățenilor, care pot decide astfel soarta României, astfel încât să nu îngăduie confiscarea completă a puterii de către PSD.
Reprezentanți ai ACL din cinci județe, reuniți, vineri, la Timișoara
Un miting de susținere a prezidențiabilului ACL Klaus Iohannis a avut loc, vineri seara, în Parcul Rozelor din Timișoara, în prezența a aproximativ 25.000 de persoane, potrivit estimării organizatorilor. Participanții veniți să îl susțină pe prezidențiabilul ACL au fost oameni politici de la nivel național, parlamentari, președinți de Consilii Județene, primari, militanți și simpatizanți ai ACL reprezentând cele cinci județe din partea de vest a țării.
Klaus Iohannis a fost însoțit la Timișoara de co-președintele ACL, liderul PDL Vasile Blaga, co-președinții locali ai ACL, edilul liberal al Timișoarei şi co-preşedinte al ACL Timiş, Nicolae Robu, și liderul PDL Timiş şi co-preşedinte al ACL Timiş, Constantin Ostaficiuc, prim-vicepreședintele ACL Teodor Atanasiu, prim-vicepreședinții PDL Andreea Paul, Mihai Răzvan Ungureanu și Cătălin Predoiu, primarul democrat-liberal al Aradului, Gheorghe Falcă, primarul Hunedoarei Mircea Moloț și cel al Caransebeșului Marcel Vela, președintele CJ și al PNL Bihor, Cornel Popa, parlamentarii PNL Varujan Vosganian, Ben-Oni Ardelean, Adriana Săftoiu, europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, parlamentarii PDL Cornel Sămărtinean, Valeria Schelean şi Alin Popoviciu, precum și reprezentanți ai FDGR.
Spiritul Timișoarei, element definitoriu în referirile politicienilor prezenți la mitingul ACL
Parcul Rozelor, din Timișoara, s-a dovedit, vineri seara, neîncăpător pentru mulțimea de militanți și simpatizanți ai ACL veniți din cinci județe din partea de vest a țării – Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Bihor – pentru a-și exprima susținerea pentru candidatul desemnat să reprezinte ACL la alegerile prezidențiale.
Elementul definitoriu al discursurilor rostite de către cei care s-au adresat, de pe scenă, publicului prezent la eveniment, s-a legat de nevoia mobilizării la urne, la ambele tururi de scrutin prezidențial din luna noiembrie, pentru a oferi României alternativa la varianta confiscării totale a destinului ei de către PSD, prin reprezentantul său desemnat, Victor Ponta.
Toți vorbitorii au evocat, în discursurile lor, spiritul Timișoarei și faptul că schimbarea României a avut loc grație Revoluției din Decembrie 1989, care a început aici și în timpul căreia sute de oameni au murit pe străzile orașului, scandând „Libertate!”.
Deputatul PNL Adriana Săftoiu, originară din Timișoara, a evocat spiritul orașului natal și a precizat că este pentru prima dată în cei 25 de ani care au trecut de la Revoluție când i se oferă posibilitatea de a da un vot în favoarea a ceva, și nu un vot împotriva a ceva: „Până acum, am ascultat un sfat pe care l-am primit de la tatăl meu, când aveam 18 ani și am votat prima dată: să mă uit la toți candidații, să îi elimin pe cei care nu mă reprezintă și pe care nu îi vreau și după aceea să văd cine mai rămâne. Acum e prima dată când știu sigur pe cine voi vota, pentru că votez pentru ceva, pentru cineva, nu împotriva a ceva. (…) Vă rog, votați-l pe Klaus Iohannis!”, i-a îndemnat deputatul Adriana Săftoiu pe cei prezenți.
Falimentul politicii PSD, evocat de către reprezentanții ACL
Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, desemnat de PDL să candideze în tandem cu prezidențiabilul Klaus Iohannis pentru poziția de premier, s-a referit la impactul negativ pe care guvernarea Victor Ponta l-a generat în economia românească, prin supraimpozitarea mediului de afaceri, prin impredictibilitatea mediului economic și prin lipsa de viziune.
Fostul ministru de Externe și premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu, a adus, în fața celor prezenți, mesajul că „Moldova merge cu pași hotărâți pe calea dreaptă”, susținându-l la președinție pe candidatul ACL Klaus Iohannis. În discursul său, fostul premier a precizat și că evoluția ultimelor zile relevă „falimentul politicii făcute de PSD”, despre care a apreciat că este „o politică făcută pe cumetrii, manevre subterane de partid, trafic de influență, mită, clientelism și nepotism”.
„Aceasta este clasa politică vinovată de decăderea României. Iar oferta lor la Președinția României este Victor Ponta. Exponent al curentului baronilor locali, maestru desăvârșit al dublului limbaj, Victor Ponta este cel care va izola România în Europa, este cel care ne va transforma țara într-o insulă a jafului și a incompetenței”, a mai declarat prim-vicepreședintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu.
Vasile Blaga: „Victor Ponta a transformat Parlamentul în buncăr pentru corupți. PSD-iștii tineri, mai răi decât cei vechi”
La rândul său, co-președintele ACL Vasile Blaga a subliniat faptul că proiectul puternic și serios pe care reprezentanții ACL îl susțin se leagă de câștigarea Președinției de către primarul Sibiului, Klaus Iohannis, despre care a precizat că este „omul-etalon al lucrului bine făcut”, capabil să scoată țara din mocirla politică. „Timișoara e locul din care întotdeauna când țara asta s-a aflat la răscruce a pornit schimbarea. Peste două luni, se vor împlini 25 de ani de când timișorenii s-au ridicat împotriva lui Ceaușescu și a regimului lui. Aici s-a cântat din nou, pentru prima dată după mulți ani, Deșteaptă-te române!, a precizat președintele PDL Vasile Blaga, referindu-se la spiritul Timișoarei și la constanta susținere a idealurilor democratice în această parte de țară din care a pornit Revoluția din Decembrie 1989.
Referindu-se la mobilizarea masivă a membrilor și susținătorilor ACL la evenimentele desfășurate în țară, la București, Craiova, Constanța, Iași și Timișoara, dar și la nevoia de mobilizare a electoratului la urne, pentru a-l susține pe candidatul ACL, Vasile Blaga a adresat mulțumiri „primarilor noștri și președinților de Consilii Județene pe care Ponta, Dragnea și Tata-ssocru nu i-au putut cumpăra cu un pumn de galbeni”.
În ceea ce privește miza alegerilor prezidențiale, Vasile Blaga a apreciat că 14 candidați s-au înscris în cursă, dar „numai doi contează, Klaus Iohannis și Victor Ponta. Și va câștiga Klaus Iohannis”. Întrucât,a subliniat co-președintele ACL Vasile Blaga, nu poate câștiga Victor Ponta, pe care l-a catalogat drept „mincinosul neamului”, care a promis că va crea un milion de locuri de muncă și că va atrage, pentru România, zece miliarde de lei investiții, în vreme ce „investitorii fug de el ca dracu’ de tămâie”.
„PSD fură cu zecile de mii de hectare. (…) Victor Ponta a transformat Parlamentul în buncăr pentru corupți”, a acuzat, în discursul rostit la Timișoara, Vasile Blaga, apreciind că „PSD-iștii nu s-au schimbat ei prea mult”, dar că, evaluând prin prisma absenței oricăror scrupule, „PSD-iștii tineri sunt mai răi decât cei vechi”.
Klaus Iohannis: „Altfel ar fi arătat România dacă s-ar fi aplicat Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara”
Prezidențiabilul desemnat de ACL, Klaus Iohannis, și-a rostit mesajul adresat Timișoarei referindu-se la „orașul în care s-a aprins scânteia Revoluției din 1989, orașul-fanion al Revoluției Române”, ca fiind „cel mai potrivit loc în care să ne gândim ce Românie am construit în acești 25 de ani, dacă ne-am atins idealul de democrație și de stat de drept”. Referindu-se la un panou expus de un participant, care evoca necesitatea aplicării Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, Klaus Iohannis a apreciat că „altfel ar fi arătat România dacă s-ar fi aplicat Punctul 8 și dacă ar fi fost ca Timișoara”.
„Ne uităm la televizor și vedem România lor, România lui Victor Ponta. Vedem România lor, cu politicieni care fac legi pentru ei, ca să se apere ei de justiție, care se îmbogățesc fără măsură.(…)Vedem cea mai urâtă față a politicii românești din ultimii 25 de ani. Alta este România noastră. România noastră – a voastră și a mea – e o Românie de oameni normali într-o țară normală. România noastră este România lucrului bine făcut”, a declarat prezidențiabilul Klaus Iohannis. Care, referindu-se la cetățeni, a precizat că „România este a celor tăcuți”, care pot dobândi, însă, prin puterea votului, glas.
„Sunteți zeci de mii de români, aici, la Timișoara, ca să le spunem tuturor că România noastră este altfel decât România lor! (…) România e a voastră, nu a clicilor de partid! Voi ați muncit și în regimul trecut, ați cunoscut ororile comunismului, ați muncit și după Revoluție și societatea nu v-a răsplătit cum se cuvine”, a declarat Klaus Iohannis, adresându-se persoanelor prezente la miting care au trăit atrocitățile regimului comunist și cărora le-a spus că Statul le oferă acum „doi lei în plus la pensie și multă umilință”.
„Văd și foarte mulți oameni tineri și vă spun: a voastră este România! Nu vreau încă o generație de sacrificiu”, li s-a adresat prezidențiabilul ACL și tinerilor participanți la eveniment.
Klaus Iohannis: „Prin educație și informare, oamenii își vor da seama că nu mai este nevoie de baroni locali”
Referindu-se la nevoia de a înlătura din mediul public și politic românesc presiunea exercitată de cei care, prin rețele de corupție, drenează resursele Statului și ale cetățenilor, generând astfel sărăcie și transformând o parte din populația sărăcită în masă de manevră lesne manipulabilă în campania electorală, Klaus Iohannis a declarat: „România este a voastră, nu a baronilor locali! Vreau să fac o promisiune publică: în timpul mandatului meu va dispărea din vocabularul politic noțiunea de baron local. Asociem cu noțiunea de baron local corupția. (…) Dacă dispare corupția, dispar și baronii locali. Baronii locali, în sensul rău al cuvântului, înseamnă sărăcie, înseamnă corupție, pentru că ei lucrează pentru ei și pentru sistem și îi țin pe oameni în sărăcie, ca să stea cu mâna întinsă la Stat, să fie controlați de sistem. (…) Prin ceea ce vom face, prin măsurile pe care le von lua, lumea va avea un venit decent și nu va mai fi nevoie de acești baroni locali. Prin educație și informare, oamenii își vor da seama că nu mai este nevoie de acești baroni locali. Ei vor dispărea, pentru că nimeni nu îi va mai vota!”
Klaus Iohannis: „Președintele nu poate să fie exponentul unor structuri sau al unui sistem corupt”
Klaus Iohannis a precizat că, potrivit aprecierii sale, președintele unei țări trebuie să aparțină cetățenilor, și nu unor structuri oculte sau sistemului și a le-a propus românilor să se implice, prin exercitarea mecanismului democratic elementar al votului, la ceea ce a numit demolarea încă unui mit, alături de păguboasele formule „la noi nu se poate” și „merge și așa”:
„Am început această campanie și am promis să demolăm mituri care ne dăunează. Am demolat mitul care spunea că la noi nu se poate și am dovedit că la noi se poate. Am demolat mitul care spunea „lasă că merge și așa!”. Fiindcă așa nu mai merge! Și vă propun, în această seară, să mai demolăm un mit. Unii susțin că președintele e al structurilor, e al sistemului. Și vă spun: este fals. Preşedintele nu poate să fie exponentul unor structuri, nu poate să fie reprezentantul unui sistem corupt, nu poate să fie un om manevrat din umbră. Președintele trebuie să fie liber, trebuie să fie al oamenilor, al românilor!”, a mai declarat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis: „Victor Ponta e ultima scăpare a clicilor netransparente din PSD”
În ceea ce privește contextul care l-a propulsat pe contracandidatul său, Victor Ponta, ca prezidențiabil al PSD, Klaus Iohannis a apreciat că acesta este exponentul corupților și a unor clici netransparente, animate de interese obscure, și care văd în câștigarea mandatului de președinte de către Victor Ponta singura lor scăpare: „Coaliția corupților, a găștilor de partid, a clicilor netransparente, l-a împins pe Victor Ponta în fața ușii, să candideze pentru Președinția României. După dictonul „scapă cine poate”. Și Victor Ponta e ultima lor scăpare. Eu sunt un politician liber și mă lupt cu acest sistem, nu singur, ci împreună cu milioane de români care vor schimbarea și care vor altfel de politică”.
Prezidențiabilul ACL a precizat că votul e arma cea mai importantă a cetățeanului într-o democrație, iar această armă trebuie folosită: „Un vot, un singur vot poate să facă diferența între lege și hoție, între fapte și vorbe. Folosiți această armă! Iar celor care nu s-au hotărât încă, vă spun: nu-i târziu, acum nu-i târziu să schimbăm lucrurile. Și apropo, dați-mi voie să vă întreb: vă merge mai bine de când e Victor Ponta prim-ministru? Lucrurile sunt simple: românii trebuie să aleagă între România lui Victor Ponta sau România noastră, România lucrului bine făcut! Semnalul de schimbare se dă în 2 noiembrie”.
Referirile, în discursurile tuturor celor prezenți, la numele premierului Victor Ponta și la PSD au stârnit de fiecare dată ecouri negative în mulțimea de oameni care a participat la mitingul organizat de ACL în Parcul Rozelor din Timișoara.
Ultimele comentarii