Jean-Pierre Sauvage, laureat Nobel, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara

Foto: UVt

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara i-a conferit lui Jean-Pierre Sauvage, profesor la Universitatea de Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016, titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarum.

 

După desfășurarea ceremoniei de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa Scientiarum, care a avut loc joi, 18 mai, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, profesorul Jean-Pierre Sauvage a susținut o prelegere, iar mai apoi a intrat într-un dialog strălucitor despre temele științei contemporane, alături de Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei.

Sunt deosebit de bucuros că universitatea dumneavoastră a înființat Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie în 1991, atât de curând după evenimentele din 1989. În general, promovarea științei este cea mai eficientă metodă de luptă împotriva obscurantismului. Sub influența unui mare număr de elemente, vremurile în care trăim au devenit scena unor opinii critice vehemente și periculoase exprimate la adresa științei. Diverși factori pot fi invocați pentru a justifica tendința aceasta primejdioasă, printre care se numără conspirația, ignoranța și lâncezeala intelectuală. Este, așadar, esențial, ca oamenii și organizațiile precum Universitatea de Vest din Timișoara să fie active și să demonstreze că acțiunile îndreptate împotriva științei sunt periculoase. Dintre diversele discipline științifice fundamentale pentru progres, chimia, ca știință sau ca activitate economică, este, poate, cea mai incriminată. Acest lucru este foarte nedrept, mai ales dacă ne gândim nu doar la însemnătatea ei ca știință, ci și la importanța industriei legate de ea. Științele moleculare ocupă un loc esențial în numeroase domenii aplicative, ca biologie, obținerea de noi materiale sau medicina. Vă mulțumesc că m-ați onorat și mi-ați conferit titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarum”, a declarat, după decernarea titlului e DHC, profesorul Jean Pierre Sauvage.

Daniel Funeriu si Jean Pierre Sauvage. Foto: UVT

Jean Pierre Sauvage este una dintre cele mai proeminente figuri din lumea chimiei, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016. Este membru al Academiei Franceze de Științe și profesor la Universitatea de Strasbourg. În anul 2016, împreună cu Sir J. Fraser Stoddart și Bernard L. Feringa, a primit premiul Nobel pentru Chimie pentru dezvoltarea mașinilor moleculare – un pas important în dezvoltarea nanotehnologiei. Mai apoi, și-a continuat descoperirile și munca asiduă, rămânând un exemplu de deschidere către noi și noi idei științifice.

Alegerea comunității UVT, de a-l invita să devină Doctor Honoris Causa a avut la bază, pe lângă cariera sa fabuloasă, și un simbolism aparte: laureatul s-a născut în același an cu UVT, un an în care Europa și lumea întreagă încercau să renască din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial iar speranța o constituia acordarea educației și științei a unui rol mult mai important în viața noastră.

Universitatea de Vest din Timișoara aduce în comunitate, în anul Capitalei Europene a Culturii, modele valoroase pentru generațiile viitoare. Este rolul universităților de a genera schimbări societale și de a promova valori autentice, prin popularizarea științei și prin apropierea oamenilor de știință și cultură. Noi suntem cei care avem datoria de a deschide mințile și de a oferi generațiilor următoare impulsul să viseze și să muncească din greu pentru visele lor. (…) Universitatea de Vest din Timișoara în mulțumește profesorului Jean Pierre Sauvage pentru toată munca și dăruirea și pentru faptul că oferă tinerelor generații nu doar noi descoperiri, ci și modelul unui om desăvârșit și respectabil”, a declarat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

 

Print Friendly, PDF & Email