Ion Răducanu, preşedinte ADN Timiş: „Nu putem să stăm în genunchi la infinit, nu putem să acceptăm fel de fel de recomandări de la UE”

Foto: A.D.N.

Echipele de coordonare judeţene ale partidului Alternativa pentru Demnitate Națională s-au reunit, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a vota structura centrală de conducere și pentru a adopta orientarea doctrinară a formațiunii politice. Aceasta a fost prima întrunire naţională în cadrul AGORA – Adunarea Generală a Organizațiilor ADN, partid înfiinţat de Cătălin Ivan, fost membru PSD.

 

„Nu putem să stăm în genunchi la infinit, nu putem să acceptăm fel de fel de recomandări de la UE, de la persoane cu funcții temporare la UE, dar care nu sunt ei UE. Dorim să fim în UE, să stăm în picioare, să avem aceleași drepturi ca toți membrii UE, așa cum scrie în Tratat. Noi vrem ca UE să fie o uniune a statelor europene suverane, nu să ne cedăm suveranitatea. Nu înseamnă ca poporul meu să sufere din acest motiv, să ajung să cumpăr curentul electric sau gazul metan sau petrolul din resursele noastre unor companii străine”, a declarat coordonatorul filalei judeţene Timiş a ADN, Ion Răducanu, fost preşedinte al UNPR Timiş.

Cătălin Ivan, care este şi coordonatorul politic al ADN, a subliniat că această primă adunare are ca scop adoptarea programului politic, dar și a strategiei de campanie, la care se adaugă obiectivele pe care și le propune partidul în perioada 2020-2040.

ADN, care se autodefineşte drept „«o mișcare politică eminamente conservatoare», pentru a defini naționalismul patriotic luminat pe care îl îmbrățișează”, susţine că pune în centru suveranitatea Românei și a românilor, „evaluând cu grijă ceea ce ni se oferă din afara țării și ridicându-se cu orice risc contra lucrurilor care sunt prezentate atunci când ele aduc atingere ființei noastre ca neam”.

În cadrul aceluiaşi eveniment a fost lansată Proclamația de la București, document care structurează direcția în care ADN urmează să se dezvolte în acțiunea sa politică. „Principiile ADN urmează să fie aplicate într-o Românie în care vechea clasă politică trebuie să fie înlocuită de o alternativă reală, ancorată în realitate. Acest prim document programatic urmează să treacă testul punerii în practică, pentru ca apoi să fie îmbogățit și îmbunătățit”, transmit reprezentanţii partidului.

Print Friendly, PDF & Email