Societatea Timişoara îşi exprimă dezacordul faţă de decizia preşedintelui Klaus Iohannis, de a-i retrage lui Tőkés László decorația „Steaua României”, pe care o consideră o decizie pripită, şi solicită reexaminarea de îndată a acesteia.
Societatea Timişoara îşi exprimă dezacordul faţă de decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a-i retrage lui Tőkés László decorația Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
Decoraţia i-a fost conferită lui Tőkés László în anul 2009, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, „în semn de înaltă apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste.”
„Considerăm că Tőkés László a fost şi rămâne un simbol al Revoluţiei Române, motivaţie care a stat la baza decernării Ordinului. Pretextul retragerii decoraţiei l-au reprezentat anumite declaraţii, considerate «neconstituţionale»”, transmit, într-un comunicat, reprezentanţii Societăţii Timişoara, asociaţie care are ca scop principal, consacrat în statut şi în Proclamaţia de la Timişoara, apărarea drepturilor fundamentale ale omului, dreptul la liberă exprimare fiind unul dintre cele mai importante. Aceştia adaugă că, într-un stat democratic, manifestarea dreptului la liberă exprimare nu poate fi considerată contrară Constituţiei.
Societatea Timişoara consideră că retragerea decorației Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler lui Tőkés László este o decizie pripită şi solicită reexaminarea de îndată a acesteia.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în 3 martie că a decis retragerea decorației Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler lui Tőkés László, precizând că cel care primeşte o astfel de distincţie a statului trebuie să respecte Constituţia României şi menţionând că decizia sa vine ca urmare a unei hotărâri a instanţei.
Retragerea titlului vine la câteva zile după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv retragerea decoraţiei lui Tőkés László, judecătorii confirmând astfel decizia luată de Consiliul Naţional al Ordinului Naţional „Steaua României”.
Decoraţia i-a fost fost atribuită lui 20 septembrie 2013 în 2009 şi, în urma unor declaraţii, Consiliul de Onoare al ordinului Steaua României a propus retragerea titlului.
Potrivit paginii oficiale a Administraţiei Prezidenţiale, medicul Şerban Brădişteanu este încă membru al Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României, alături de Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Gabriela Firea, Costin Georgescu, Mircea Geoană şi Ecaterina Andronescu.
Ultimele comentarii