„Anul 2014 trebuie să fie anul dreptei”, nu doar în plan naţional, unde dreapta trebuie să se restructureze în jurul P.D.L., ci şi la nivel european, a subliniat europarlamentarul Monica Macovei în mesajul rostit la debutul campaniei P.D.L. pentru alegerile europarlamentare. Şi aceasta pentru că, a precizat Monica Macovei, dreapta înseamnă domnia legii, locuri de muncă, bunăstare, garanţia drepturilor şi libertăţilor individuale şi a drepturilor civile şi crearea unui cadru propice pentru valorificarea resurselor individuale de creativitate şi inteligenţă ale fiecărui cetăţean.
Dreapta, o alternativă pentru întreaga Europă
Europarlamentarul P.D.L. Monica Macovei a declarat, într-o dezbatere susţinută la Timişoara, că nevoia unor schimbări este resimţită în acest moment şi la Bruxelles, acolo unde rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare din luna mai vor decide încredinţarea, pentru viitorul mandat, a preşedinţiei Comisiei Europene. Poziţia este disputată în acest moment de socialistul Martin Schulz şi de reprezentantul popularilor europeni Jean-Claude Juncker.
„Cred că nimeni nu doreşte ca Uniunea Europeană să fie condusă de stânga”, a opinat Monica Macovei, precizând că, recent, în Parlamentul European, s-a amânat adoptarea rezoluţiei de descărcare de gestiune la final de mandat pentru că preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a decis să blocheze un articol din raportul de descărcare a gestiunii, care se referea în termeni critici la activitatea sa. Mai mult, spune Monica Macovei, Martin Schulz ar fi păstrat confidenţiale nişte rapoarte ale O.L.A.F., adresate Comisiei de Control Bugetar, utilizând un pretins drept de blocare, despre care Monica Macovei spune că nu a mai fi fost utilizat niciodată până acum.
„Costul corupţiei e dat de diferenţa dintre costul de piaţă şi costul unui contract”
Monica Macovei a făcut referire şi la rolul statului în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă, insistând asupra nevoii de flexibilizare a mecanismelor de intervenţie a statului în economie şi precizând că statul trebuie să creeze condiţiile necesare dezvoltării mediului privat şi nu să frâneze dezvoltarea mediului de afaceri şi să încurajeze abordările de tip asistenţial.
„Dreapta încurajează sectorul privat şi libera iniţiativă, pe când stânga se bazează pe oameni care, din frică sau din neputinţă, devin captivi ai politicilor de asistenţă socială. Există un electorat captiv al stângii, pentru că stânga nu îi cere să muncească”, apreciază Monica Macovei, care a adăugat că aceasta este şi raţiunea pentru care doar forţele politice de dreapta pot duce înainte o societate.
Europarlamentarul Monica Macovei a abordat punctual şi o serie de probleme cu care se confruntă în prezent, în măsură mai mare sau mai mică, toate ţările membre ale U.E. Referindu-se la corupţie şi la posibilele instrumente de combatere a acesteia, europarlamentarul democrat-liberal a reiterat că fenomenul nu afectează doar România şi a relevat rezultatele unui studiu european, efectuat pe 100 de contracte de achiziţii publice, din cinci domenii diferite, la nivelul a opt state membre U.E., care au evidenţiat faptul că, anual, se înregistrează pierderi de două miliarde de euro din bugetul public al U.E. „Costurile corupţiei nu se reflectă în banii care sunt oferiţi ca şpagă. Costul corupţiei e dat de diferenţa dintre costul de piaţă şi costul unui contract”, precizează europarlamentarul Monica Macovei, adăugând că se creează astfel, prin corupţie, o realitate paralelă cu realitatea.
„Graţierea colectivă se pregăteşte cu minimum doi ani înainte”
Monica Macovei s-a referit şi la modalităţile în care trebuie gândită şi percepută graţierea – un subiect de pe agenda recentă a majorităţii noastre parlamentare –, ea precizând că există două tipuri de graţiere: cea individuală, „un act de bunăvoinţă la adresa unei persoane aflate în nevoie”, situaţie care, atenţionează Monica Macovei, nu este aplicabilă niciunuia dintre cei condamnaţi în dosarele de corupţie din fotbalul românesc şi nici fostului eurodeputat George Becali, şi graţierea colectivă, despre care europarlamentarul a afirmat că se pregăteşte cu minimum doi ani înainte, structurându-se din timp strategii de reîncadrare socială a celor graţiaţi, pe profesii şi meserii, astfel încât aceştia să nu devină o problemă socială. O variantă de graţiere colectivă, prin lege, avertizează Monica Macovei, a fost cea încercată de parlamentarii români în „marţea neagră”.
„Vrem mai multă Europă”
Referindu-se la acuzele care i se aduc, potrivit cărora declaraţiile sale despre ceea ce se întâmplă în ţară ar afecta imaginea României în plan extern, Monica Macovei a declarat că „lucrul care nu se înţelege este că acum nu mai există înăuntru şi în afara ţării” şi că inclusiv mediile electronice de comunicare facilitează răspândirea imediată a tuturor informaţiilor şi declaraţiilor publice.
„Multă lume spune că soluţia la criză este mai multă Europă. Vrem mai multă Europă”, a precizat Monica Macovei, citându-l, în context, pe omul de afaceri George Soros, potrivit căruia în U.E. există piaţă liberă şi monedă unică, dar nu există decizie politică unică, menită să reglementeze piaţa liberă şi moneda unică.
În ce priveşte directiva de confiscare a bunurilor provenite din infracţionalitate şi de confiscare extinsă a averilor, Monica Macovei a informat că, în general, orice directivă europeană intră în vigoare în maximum doi ani de zile de la data adoptării ei, precizând însă că „nimic nu împiedică un stat membru să o aplice mai repede, dacă există voinţă în acest sens”.
Eurodeputatul PDL a ramas dator din 11 august 2012 cu o ERATA dupa ce a bagat TURCIA in UE: "Turcia, Grecia pun probleme economice, Romania nu pune probleme economice, ci politice". Mai mare rusinea ca se da mare ca ex-consilier CE! Ne indeamna sa semnam polite in alb ca mandatele semnate de ex-ministresa?