Procesul de insolvență în care se încearcă recuperarea măcar parțială a datoriilor rămase după fosta echipă de fotbal Politehnica Timișoara ar mai putea dura ani buni, deși miza nu poate fi cuantificată, pentru că e greu de crezut că rămăşițele patrimoniului societății care a administrat fosta echipă ar putea acoperi măcar parțial datoriile revendicate de cei înscriși la masa credală. Oricum, după strămutarea sa la Tribunalul Bacău, procesul s-a ramificat, o parte din procesele conexe întorcându-se în Timiș, după care au fost expediate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Un proces complicat, cu multiple ramificații

E greu de înțeles logica strămutării procesului insolvenței fostei Politehnica Timișoara la Tribunalul Bacău, în condițiile în care procesul are o miză mare pe plan local, mai multe instituții din administrația locală încercând să-şi recupereze datoriile de la echipa defunctă patronată pe atunci de omul de afaceri Marian Iancu, parte şi el din masa credală în acest proces. Oricum, dacă scopul strămutării ar fi fost de accelerare a procedurii, lucrurile nu decurg deloc după cum se aşteaptă.

Astfel, din procesul de bază de insolvenţă, strămutat la Bacău, s-au ramificat mai multe acţiuni de contestaţie, unele demarate de personal tehnic sau fotbalişti care, în unele cazuri au uitat să plătească taxe de timbru de 200 de lei, aceste acţiuni, ulterior anulate, complicând şi ele speţa.

Derivat din procesul de bază este însă şi un dosar în care Politehnica Timişoara SA, prin administratorul judiciar, contestă executarea. Aici judecarea paralelă a început luna trecută, iar zilele trecute s-a pronunţat o decizie surprinzătoare. Tribunalul Bacău, unde a fost mutat acest dosar de la instanţele din Timiş, a admis „excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău”. Ca atare, magistraţii au declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, unde, din nou, s-a constatat conflictul negativ de competenţă. Deci, s-a suspendat, din oficiu, judecata cauzei, iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Ca atare, magistraţii Curţii Supreme vor trebui să decidă cine judecă acest dosar. Procedura va dura însă, pentru că se ştie că, din cauza numărului foarte mare de dosare complexe, procedurile de judecată durează destul de mult la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, atâta timp cât nu sunt lămurite aceste cauze conexe, nici procesul de insolvenţă de bază nu poate progresa. La ultimul termen, din 27 noiembrie, s-a decis să se amâne cauza, următoarea înfăţişare fiind programată la sfârşitul lunii ianuarie 2016. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că, cu cât trece timpul, cu atât scad şansele de recuperare a datoriilor lăsate „moştenire” de fostul club.

„În general, ideea e ca insolvenţele să se judece cu celeritate. Depinde însă de complexitatea cauzei, de numărul de expertize necesare, de masa credală şi aşa mai departe. De regulă, în astfel de proceduri băncile, dacă sunt înscrise în masa credală iau spuma, cum s-ar spune. În plus, în momentul declanşării procedurii de insolvenţă foarte multe societăţi au un patrimoniu diminuat semnificativ”, ne-a declarat avocatul timişorean Lazăr Gruneanţu.

Proceduri „în buclă”

În luna octombrie, în acelaşi proces de la Tribunalul Bacău, instanţa a  constatat că adunarea acţionarilor debitoarei Politehnica Timişoara nu a desemnat administrator special în termenul prevăzut de legea privind procedura insolvenţei. Instanţa a respins cererile de înlocuire formulate de creditori şi a admis sesizarea din oficiu privind necesitatea înlocuirii administratorului judiciar desemnat provizoriu, fiind desemnat un nou administrator judiciar provizoriu în cauză, respectiv o firmă din Bacău, Instant Expert.

Administratorului judiciar desemnat iniţial i s-a pus în vedere să predea toate bunurile debitoarei şi actele financiar contabile, precum şi celelalte acte ale debitoarei, către administratorul judiciar nou desemnat.

Noul administrator, care nu are cum să cunoască prea bine speţa, trebuie să se familiarizeze cu aceasta, să întocmească actele şi să facă procedurile nerealizate de administratorul anterior. Şi, după cum prezintă situaţia instanţa băcăuană, în multe privinţe procedurile nu sunt simple. Astfel, instanţa a pus în vedere noului practician „să îndeplinească toate actele de procedură care nu au fost întocmite în cauză şi să întocmească şi să depună un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora.”

De asemenea, noului administrator i s-a pus în vedere să notifice toţi creditorii rezultaţi din documentele contabile şi actele societăţii predate cu întârziere de administratorul statutar, să depună şi o listă privind situaţia litigiilor în care este implicată debitoarea şi să notifice instanţele judecătoreşti, inclusiv în dosarele respective privind deschiderea procedurii, precum şi să verifice şi să achite din sumele obţinute în urma lichidării, onorariul şi cheltuielile de procedură efectuate de fostul administrator şi rămase neachitate.

Este un volum de activitate foarte mare care va duce, cu siguranţă, la noi prelungiri ale termenelor date în dosar, care oricum sunt la intervale medii de două luni.  

Optimism la Consiliul Judeţean Timiş

Nici acum nu este clar de ce procesul în care se judecă insolvenţa fostei echipe Politehnica Timişoara, patronate de Marian Iancu, a fost strămutat de la Tribunalul Timiş la Bacău. Normal ar fi fost să rămână pe plan local, atâta vreme cât priveşte o cauză de interes local, majoritatea părţilor implicate în dosar sunt din Timiş şi nu se pune problema ca vreunul dintre cei din masa credală – în care sunt înscrişi şi Consiliul Judeţean Timiş, şi Primăria Timişoara – să fi făcut presiuni.Procesul a început cu mai mult de trei ani la Tribunalul Timiş.

În acest proces de insolvenţă, masa credală, adică toţi cei care mai speră să recupereze banii datoraţi de fosta societate, este formată din peste 40 de creditori. Primii pe listă sunt Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, care speră să recupereze datoriile rămase către bugetul de stat de fosta societate, şi CJ Timiş, individual şi prin Direcţia de Prestări Servicii Timiş. Reprezentanţii Direcţiei de Prestări de Servicii din subordinea administraţiei judeţene spun că a rămas neachitată chiria pentru stadion pe o perioadă destul de lungă de timp. În cazul utilităţilor pentru stadion, pe vremea când fosta societate şi fostul club erau funcţionale, intrau în sarcina Direcţiei de Prestări Servicii, după care trebuia să se recupereze banii de la echipă. O perioadă, s-a reuşit să se recupereze aceşti bani, după care, „ca şi ceilalţi creditori ai clubului, am fost trimişi la plimbare”, după cum spuneau reprezentanţii Direcţiei de Prestări Servicii Timiş, din subordinea CJ Timiş.

Totuşi, la ultima şedinţă de plen preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a vorbit cu un ton optimist despre această procedură de recuperare, menţionând că administraţia judeţeană are un proces cu Politehnica SA: „Suntem la masa credală unde se va decide ce primim sau nu. Sperăm să putem recupera toate sumele.”

Deşi nu a fost iniţial înscrisă la masa credală, Primăria Timişoara a revendicat şi ea datoriile rămase neplătite de pe urma fostului club.

Cât se va mai putea obţine în urma acestei proceduri prelungite de insolvenţă se poate anticipa de pe acum. La primele termene, instanţa a trebuit să ceară imperativ societăţii ajunse în insolvenţă să-şi timbreze o cerere depusă la dosar cu 120 de lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării acesteia.

Pe parcursul anului trecut, procedura s-a tot complicat, prin contestaţiile făcute legate de masa credală. Culmea e că şi societatea în sine a contestat felul în care a fost constituită masa credală pentru propria insolvenţă, solicitându-se studiul contestaţiilor depuse de creditori la tabelul preliminar de creanţe.  

În 2012, încă de la primele faze ale procesului de preluare a echipei Politehnica Timişoara de către administraţia locală şi cea judeţeană, datoriile reprezentau un subiect sensibil. Pentru că, nici fosta conducere a clubului, nici CJ Timiş, nici Primăria nu s-au arătat dornice să le preia, societatea care administra clubul a iniţiat procedura de insolvenţă.

Conform datelor făcute publice chiar de către finanţatorul Marian Iancu, înainte de declanşarea insolvenţei, fosta Politehnica Timişoara, în forma veche, avea datorii către furnizori pentru activităţile curente în valoare de 582.000 de euro, datorii cuprinse în perimetrul de raportare sportiv pentru licenţiere de 3.300.000 de euro, datorii faţă de personalul clubului, antrenori  şi jucători în valoare de 877.000 de euro şi datorii faţă de bugetul de stat  şi bugetele locale de 1.300.000 de euro.