Mutarea la Tribunalul Bacău a procesului de insolvenţă al fostei echipe Poli Timişoara nu a rezolvat mare lucru în litigiul care durează foarte mult. La acaestă instanţă a existat revelaţia că mare lucru nu s-a făcut în dosar, ca atare a fost numit un administrator special din oficiu, aşa că o bună parte din proceduri se reiau aproape de la zero. Este de la sine înţeles că, în aceste condiţii, şansele de recuperare a sumelor datorate la bugetele locale de fosta echipă scad vertiginos.

Punct şi de la capăt

Cei care mai doreau să se recupereze ceva din datoriile fostei echipe Poli Timişoara, patronată de omul de afaceri Marian Iancu (printre aceştia numărându-se şi Primăria Timişoara, dar şi Consiliul Judeţean Timiş) probabil că nu mai au multe motive să spere, judecând după felul în care evoluează acest proces, strămutat la Tribunalul Bacău.

Astfel, la ultimul termen din dosar, în urmă cu câteva zile, instanţa a  constatat că adunarea acţionarilor debitoarei Politehnica Timişoara nu a desemnat administrator special în termenul prevăzut de legea privind procedura insolvenţei. Instanţa a respins cererile de înlocuire formulate de creditori şi a admis sesizarea din oficiu privind necesitatea înlocuirii administratorului judiciar desemnat provizoriu, fiind desemnat un nou administrator judiciar provizoriu în cauză, respectiv o firmă din Bacău, Instant Expert.

Administratorului judiciar desemnat iniţial i s-a pus în vedere să predea toate bunurile debitoarei şi actele financiar contabile, precum şi celelalte acte ale debitoarei, către administratorul judiciar nou desemnat.

Ceea ce înseamnă că acest proces, care s-a întins pe o perioadă extrem de mare de timp, nu are şanse să se termine prea repede, dacă e să se ia în calcul faptul că noul administrator, care nu are cum să cunoască prea bine speţa, trebuie să se familiarizeze cu aceasta, să întocmească actele şi să facă procedurile nerealizate de administratorul anterior. Şi, după cum prezintă situaţia instanţa băcăuană, în multe privinţe procedurile nu sunt simple. Astfel, instanţa a pus în vedere noului practician „să îndeplinească toate actele de procedură care nu au fost întocmite în cauză şi să întocmească şi să depună până la data de 3 noiembrie 2015 un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora.”

Noul administrator special trebuie, printre altele, să se pronunţe cu privire la cererile de modificare a cuantumului creanţelor trecute în tabelul preliminar şi depuse la dosarul de procedură, să efectueze plăţile către creditorii cunoscuţi, să inventarieze patrimoniul debitoarei şi să ia măsuri pentru conservarea bunurilor, să întocmească bilanţul, „să menţină sau să denunţe contractele încheiate de debitoare în funcţie de necesitate şi oportunitatea lor, iar acolo unde se impune va solicita anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor si a oricăror transferuri susceptibile de a prejudicia drepturile acestora.”

De asemenea, noului administrator i s-a pus în vedere să notifice toţi creditorii rezultaţi din documentele contabile şi actele societăţii predate cu întârziere de administratorul statutar, să depună şi o listă privind situaţia litigiilor în care este implicată debitoarea şi să notifice instanţele judecătoreşti, inclusiv în dosarele respective privind deschiderea procedurii, precum şi să verifice şi să achite din sumele obţinute în urma lichidării, onorariul şi cheltuielile de procedură efectuate de fostul administrator şi rămase neachitate.

Este un volum de activitate foarte mare care va duce, cu siguranţă, la noi prelungiri ale termenelor date în dosar, care oricum sunt la intervale medii de două luni. „Este greu de estimat cât ar trebui să dureze un proces de insolvenţă pentru a exista şanse de recuperare măcar parţială a sumelor datorate către cei înscrişi în masa credală. Depinde mult de numărul creditorilor, dar şi de când şi cum se numeşte lichidatorul, şi felul în care îşi desfăşoară acesta atribuţiile”, spune avocatul timişorean Lazăr Gruneanţu.

Deloc lipsit de importanţă este faptul că a mai fost iniţiată de fosta echipă Politehnica Timişoara şi fostul lichidator desemnat o acţiune de contestare a unor proceduri iniţiate în dosarul de insolvenţă, iar instanţa la ultimul termen a „pus în vedere contestatoarei să achite taxa de timbru în cuantum de 200 lei sub sancţiunea anulării cererii”.

Următorul termen de judecată în această speţă va fi pe 6 noiembrie.

Un proces „de cursă lungă”

Nici acum nu este clar de ce procesul în care se judecă insolvenţa fostei echipe Politehnica Timişoara, patronate de Marian Iancu, a fost strămutat de la Tribunalul Timiş la Tribunalul Bacău. Normal ar fi fost să rămână pe plan local, atâta vreme cât priveşte o cauză de interes local, majoritatea părţilor implicate în dosar sunt din Timiş şi nu se pune problema ca vreunul dintre cei din masa credală – în care sunt înscrişi şi Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara – să fi făcut presiuni.

Procesul a început cu mai mult de trei ani la Tribunalul Timiş. La ultimul termen, care a avut loc la instanţa din Timiş, s-a dispus ca dosarul să fie înaintat Tribunalului Bacău.

În acest proces de insolvenţă, masa credală, adică toţi cei care mai speră să recupereze banii datoraţi de fosta societate, este formată din peste 40 de creditori. Primii pe listă sunt Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, care speră să recupereze datoriile rămase către bugetul de stat de fosta societate, şi CJ Timiş, individual şi prin Direcţia de Prestări Servicii Timiş. Reprezentanţii Direcţiei de Prestări de Servicii din subordinea administraţiei judeţene spun că a rămas neachitată chiria pentru stadion pe o perioadă destul de lungă de timp. Deşi nu a fost iniţial înscrisă la masa credală, Primăria Timişoara a revendicat şi ea datoriile rămase neplătite de pe urma fostului club.

Cât se va mai putea obţine în urma acestei proceduri prelungite de insolvenţă se poate anticipa de pe acum. La primele termene, instanţa a trebuit să ceară imperativ societăţii ajunse în insolvenţă să-şi timbreze o cerere depusă la dosar cu 120 de lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării acesteia.

Pe parcursul anului trecut, procedura, în loc să se simplifice şi să se apropie de soluţionare, s-a complicat, prin contestaţiile făcute legate de masa credală. Culmea e că şi societatea în sine a contestat felul în care a fost constituită masa credală pentru propria insolvenţă, solicitându-se studiul contestaţiilor depuse de creditori la tabelul preliminar de creanţe. Printre creditori se numără inclusiv fostul finanţator Marian Iancu, aflat acum în penitenciar, şi patru societăţi din grupul de firme cu care a fost asociat.

În 2012, încă de la primele faze ale procesului de preluare a echipei Politehnica Timişoara de către administraţia locală şi cea judeţeană, datoriile reprezentau un subiect sensibil. Pentru că, nici fosta conducere a clubului, nici CJ Timiş, nici Primăria nu s-au arătat dornice să le preia, societatea care administra clubul a iniţiat procedura de insolvenţă.

Prejudicii şi complicaţii

Pe lângă acest proces de insolvenţă, un subiect intens discutat în acest an legat de fosta echipă Poli este confirmarea de către Curtea de Apel a prejudiciului estimat de către Curtea de Conturi în cazul finanţării fostei echipe Politehnica de către Primărie.

Curtea de Apel Timişoara a a respins recursul Primăriei Timişoara în dosarul privind finanţarea echipei Poli, după ce Municipalitatea contestase în instanţă raportul Curţii de Conturi prin care se stabilise că societatea finanţatoare a lui Marian Iancu, SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA, a primit bani în mod nelegal de la bugetul local. Deşi Primăria a încercat să convingă instanţa că prejudiciul constatat de Curtea de Conturi nu este unul real, rezultatul a rămas acelaşi.

Practic, decizia Curţii de Apel Timişoara a confirmat sentinţa iniţială dată de Tribunalul Timiş în anul 2014, precum şi decizia din 2012 a Camerei de Conturi a Judeţului Timiş prin care s-a stabilit că fost echipă Poli nu a primit bani în mod legal de la bugetul local.

Miza este mare, de peste 31 de milioane de lei, adică şapte milioane de euro care, fiind prejudiciu, se presupune că ar trebui recuperat sau stins din bugetul local.

Acţiunea prin care Primăria contestă constatările Curţii de Conturi legate de finanţarea fostei echipe Poli, a fost înregistrată în prima fază la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Timişoara, în mai 2013. În acelaşi an, această instanţă a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş. Unde, după un şir de amânări, acţiunea de contestare a Primăriei a fost respinsă. S-a făcut însă apel, iar litigiul s-a reîntors la Curtea de Apel Timişoara, unde Primăria a pierdut din nou.

Amuzant este că abia în primăvara acestui an, într-o şedinţă de plen a Primăriei Timişoara, probabil existând conştientizarea amplorii mizei, s-a înaintat în plen un Proiect de hotărâre prin care se solicita angajarea unui avocat sau a unei case de avocatură, avansându-se în acest sens ipoteza achitării unui onorariu de… 800 de euro, ridicol raportat la suma care era, de fapt, miza procesului.