Absolvenții claselor a VIII-a se pot înscrie, în perioada 3 – 7 iulie, la unul dintre liceele care organizează clase de învățământ profesional dual.partener al Școlii Duale Banat din cadrul Liceului Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I” din Timișoara și al Liceului Tehnologic „Electrotimiș”, formează alături de aceste licee, timp de trei ani, viitori meseriași în domeniul operator mașini cu comandă numerică.
Pentru anul școlar 2023 – 2024, cele două licee cu profil tehnic partenere ale Hamilton Central Europe scot la concurs, la solicitarea partenerilor lor, agenți economici din Timiș, peste 100 de locuri, după cum urmează:
- Școala Duală Banat din cadrul Liceului Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I” din Timișoara – 96 de locuri, din care 12 pentru specializarea Operator mașini cu comandă numerică;
- Liceul Tehnologic Electrotimiș: 24 de locuri, din care 12 pentru specializarea Operator CNC.
Timp de trei ani elevii vor face practică nu doar în atelierele școlilor, ci mai ales în cadrul companiei, unde beneficiază de spații de lucru moderne, echipamente și mașini dedicate, de ultimă generație.
Hamilton Central Europe urmează ca în anul școlar 2023 – 2024 să primească spre formare încă patru elevi, în departamentele de Prelucrări Mecanice, unele dintre cele mai performante și dotate din țară.
„În acest moment avem 11 elevi care își desfășoară activitatea practică la noi în companie. Pe lângă beneficiile materiale pe care le oferim elevilor (bursă, masă, transport și echipamente gratuite), ei beneficiază de un mentor dedicat, care le este mereu alături în procesul de învățare”, declară Corina-Aurora Kovacs, director administrativ Hamilton Central Europe.
“Ne-am alăturat acestui program de învățământ în sistem dual în anul 2021, motivați și convinși de faptul că învățarea practică poate face diferența în a avea viitori angajați bine pregăți, specializați conform cerințelor noastre. Investim în fiecare an nu numai în echipamente și mașini pe care elevii învață, ci și în specializarea noastră, ca echipă, în a adopta sau dezvolta cele mai bune metode de predare și învățare. Colaborăm cu parteneri din domeniu și urmărim mereu exemplele de bune practici din țară și din străinătate”, spune şi Constantin Laslău, director operațional Hamilton Central Europe.
La invitația Asociației Kolping România, o echipă a Hamilton Central Europe a vizitat săptămâna trecută două licee din Brașov, cu tradiție în dezvoltarea învățământului profesional dual în România, Școala Profesională Germană Kronstadt – cea care, alături de Școala Duală Banat din Timișoara punea bazele învățământului dual în România – și Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu”, prima școală profesională duală în domeniul ospitalității din România, fondată în parteneriat cu Asociația Kolping.
La școlile duale companiile se implică în tot ce înseamnă școlarizarea elevului și îi asigură practica în interiorul companiilor, elevii învățând de la mentori dedicați. Printre beneficiile elevilor de la învățământul profesional dual se mai numără: bursă lunară de 400 de lei, masa și cazarea gratuite, un certificat de calificare profesională recunoscut în Europa – Europass şi prioritate la angajare după finalizarea celor trei ani de şcolarizare.
Ultimele comentarii