Un incubator de afaceri unde vor activa firme din domeniul meşteşugurilor tradiţionale a fost inaugurat în comuna Dumbrăviţa. Construcţia clădirii costând 4,8 milioane de lei, din care 1,7 milioane de lei reprezintă fonduri europene.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi cel al comunei Dumbrăviţa, Victor Malac, au inaugurat, luni, alături de reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Vest, un incubator de afaceri construit la Dumbrăviţa. Clădirea, cu o suprafaţă de 1.146 de metri pătraţi, este formată din parter, cu o hală, şi două etaje cu spaţii pentru firme. „Aici vor activa patru IMM-uri cu activităţi productive în domeniul meşteşugurilor tradiţionale, cum ar fi prelucrare de lemn, fier forjat, materiale pentru reabilitare clădiri istorice şi producţie de dale, care vor fi necesare în multele proiecte pe care le avem. Vor fi şi alte 13 IMM-uri din sectorul serviciilor. În total, avem ca sarcină să asigurăm 61 de noi locuri de muncă”, a declarat, citat de Mediafax, primarul Nicolae Robu.
Primarul din comuna Dumbrăviţa, Victor Malac, a spus că această clădire urmează să fie dată în administrare unei firme private şi că a fost stabilită chiria la doi euro/metru pătrat, pentru spaţiile de birouri, şi la un euro/mp, pentru hală.
Pentru ridicarea clădirii s-au cheltuit 4,8 milioane de lei. Din această sumă, 1,7 milioane de lei au venit de la Uniunea Europeană, iar Primăriile din Timişoara şi Dumbrăviţa au contribuit cu diferenţa de sumă.
Ultimele comentarii