În Timiş, prezenţa la referendumul pentru familie, sub 20%

Potrivit Biroului Electoral Judeţean Timiş, mai mult de 90% din numărul alegătorilor timişeni care s-au prezentat la referendumul privind revizuirea Constituţiei au votat DA.

 

Din totalul celor 624.243 cetăţeni cu drept de vot din Timiş, au votat 114.643 electori, adică în procent de 18,36%. Dintre aceștia, 97.690 au fost pe liste permanente, 15.506 pe liste suplimentare, iar 1,446 de alegători au solicitat urna mobilă.

Din numărul alegătorilor care s-au prezentat la referendumul privind revizuirea Constituţiei au votat „Da” 105.720 de alegători (92,21%), „Nu”  –6.803 cetăţeni, iar 2.120 de voturi au fost anulate.

Au existat şi contestaţii, dar foarte puţine, mai transmite BEJ. Acestea, în număr de şapte, au fost, toate, soluţionate.

Print Friendly, PDF & Email