În Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara au fost internați primii pacienți covid

Dr. Ovidiu Roşca. Foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara

În Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara, unde au fost internați primii pacienți covid cu forme medii de boală, sunt disponibile 48 de paturi, dintre care 12 sunt dotate cu oxigen.

 

“Avem 48 de paturi în total, 12 la care avem și oxigen, și ne vor fi adresați pacienții de la Spitalul «Victor Babeș» după o prealabilă evaluare a lor. Asta înseamnă că vom primi forme medii, dar nu severe, neavând anestezie-terapie intensivă. Încercăm să degrevăm Spitalul «Victor Babeș», să ușurăm situația de acolo, prin internarea pacienților cu formă medie de boală”, spune dr. Ovidiu Roșu, medic specialist în boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeş”, coordonatorul unităţii covid din Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara.

Clinica are linie de gardă permanentă și va funcționa ca secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara. Saloanele au între două și șase paturi și grup sanitar propriu.

Managerul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara, prof dr. Cristian Oancea, declară că această unitate sanitară „este o gură nesperată de oxigen, care ne ajută încă două – trei săptămâni, dacă oamenii încep să respecte regulile de distanțare, de purtat masca și de igienă sanitară”. Cristian Oancea face un nou apel la responsabilitatea oamenilor, „pentru că fiecare luptă se duce cu noi înșine. Trebuie să fie alături de noi și să ne ajute să depășim acest moment dificil”.

În Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” din Timișoara sunt internați 125 de pacienți covid.

Print Friendly, PDF & Email