Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând cu data de 13 aprilie şi a adus unele modificări la măsurile impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid.
În toată această perioadă vor fi în vigoare măsurile restrictive deja cunoscute: purtarea măștii de protecție şi în spații publice închise, și în cele deschise, interzicerea evenimentelor private și a adunărilor mari de persoane și carantina de noapte impusă de la ora 20 în localitățile în care rata de infectare depășește 7,5 la mia de locuitori, iar de la ora 22, în cele în care rata de infectare se situează între 4 și 7,5 la mie.
Potrivit noii hotărâri de guvern, pentru zilele de 1 şi 2 mai, în intervalul orar 20-05, a fost prelungită circulaţia pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, la fel în zilele de 8 şi 9 mai, pentru ca oamenii să poată participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. În plus, în Vinerea Mare, magazinele vor fi închise la ora 20, nu la ora 18. Decizia Guvernului mai prevede ca staţiunile de pe Litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.
Ultimele comentarii