Doi fraţi trimişi în judecată, anul trecut, sub acuzaţia de pornografie infantilă prin sisteme informatice, au primit sentinţa. Extrem de blândă.
Victime – fetiţe între şapte şi nouă ani
Judecătoria Timişoara i-a condamnat, la începutul acestei săptămâni, la câte un an şi şapte luni cu suspendare. În plus, cei doi vor trebui să le plătească fetelor abuzate despăgubiri cuprinse între 8.000 şi 12.000 de euro. Ei fuseseră trimişi în judecată de D.I.I.C.O.T. Timişoara sub acuzaţia de pornografie infantilă prin sisteme informatice.
Calapiş Adrian şi Alexandru, din Sânnicolau Mare, au ajuns, anul trecut, în faţa procurorilor după ce tatăl unei fetiţe în vârstă de nouă ani, din localitate, a depus o plângere penală împotriva unuia dintre ei. Unul dintre ei intrase în cercetările D.I.I.C.O.T., suspectat de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Oamenii legii au avut informaţii că, în 7 iunie, tânărul a urmărit o fetiţă, care se întorcea de la şcoală, până acasă, şi i-a cerut să-l lase să intre în apartament, sub pretextul că vrea un pahar cu apă. Apoi, a convins-o să-i pozeze în poziţii indecente.
Tatăl fetei, pompier în Sânnicolau Mare, a fost cel care a depus plângere la Poliţie, de unde dosarul a ajuns la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Timişoara. Reţinut la începutul lunii august 2013, tânărul a negat în primă fază că ar fi fotografiat-o pe fată.
În urma extinderii cercetărilor, a ieşit la iveală că băiatul a comis şi alte fapte similare împreună cu fratele său geamăn. În decurs de doi ani, spun anchetatorii, au existat mai multe victime ale acestor tineri, fetiţe minore, cu vârste între şapte şi nouă ani, care au fost supuse aceluiaşi abuz, o parte dintre ele fiind deja audiate de procurorii D.I.I.C.O.T. Gemenii au acţionat în mai multe localităţi din zona Sânnicolau Mare. Fotografiile realizate au fost trimise şi altor pedofili de la care aceştia au primit corespondenţă. În timpul percheziţiei informatice, poliţiştii de la “Crimă Organizată” au găsit poze cu mai multe copile.
Cei doi fraţi au fost arestaţi, în septembrie 2013.
Psiholog: „Poate fi vorba de voaierism”
Psihologul Ali Ergun Baeram spune că fiecare persoană care comite astfel de fapte are motivaţii proprii cu care acţionează: „În cazul acesta poate fi vorba de o psihoză, o deviaţie sau chiar un început de boală psihică, mai ales că acestea se pot manifesta mai târziu”. Ali Baeram mai spune că, dacă nu s-au atins de copile, poate fi vorba de voaierism, adică plăcerea de viziona acte şi scene sexuale, în care cel care priveşte nu este implicat direct.
Ultimele comentarii