Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, eveniment ajuns la cea de-a șaptea ediție, anunţă că ambasadoarea ediției 2024 este campioana olimpică și multipla campioană mondială la atletism Gabriela Szabo, declarată timp de zece ani la rând cea mai bună atletă a României.
În baza parteneriatului și a acordului de colaborare dintre Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) și Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) – în care este confirmat rolul COSR de a recomanda anual personalitățile vieții sportive care urmează să participe la UVT Liberty Marathon, ca personaje reprezentative ale mișcării sportive din România –, campioana olimpică Gabriela Szabo urmează să semneze medaliile UVT Liberty Marathon 2024, oferite celor peste 4.000 de participanți ai ediției din acest an.
Anunțarea noii ambasadoare UVT Liberty Marathon a fost prilejuită de organizarea unei conferințe de presă, susținută la sediul COSR de către Mihai Claudiu Covaliu, președintele COSR, Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, alături de Gabriela Szabo.
„Noua personalitate investită cu rolul de Ambasadoare «UVT Liberty Marathon», pentru ediția din 2024, binecunoscuta campioană olimpică și mondială Gabriela Szabo, este un exemplu viu pentru mesajul generic pe care UVT îl propune comunității: «UVT Liberty Marathon» s-a consacrat drept o competiție definită prin alegerile care ne fac diferiți, care ne fac unici și liberi, promovate prin sport și sănătate”, declară Marilen Pirtea.
„Este o fericire și o onoare să fiu imaginea unui eveniment atât de important pentru Timișoara. Am acceptat cu mare drag pentru că ce poate fi mai frumos decât ca noi, cei care venim din marea performanță și am excelat în zonele noastre de sport, să mergem mai departe în mijlocul oamenilor și să le vorbim cât de important este sportul, cât de minunat este să câștigi, cât de frumos te poți dezvolta prin mișcare, cât de mulți prieteni poți să-ți faci atunci când ești implicat în fenomenul sportiv. După ce m-am retras din activitatea competițională, acum foarte mulți ani, în 2004, unul dintre proiectele mele foarte dragi a fost să mă implic cât mai mult în comunitate și să promovez sportul ca un stil de viață sănătos. Mi-am dat seama, la acel moment, că prea puțini copii mai vin la sport și atunci am zis ca e o greșeală din partea noastră să așteptăm copii să vină la sport. Am realizat că trebuie să mergem noi printre ei, să-i convingem să crească în jurul nostru, sau prin sportul nostru. Așa că sunt de felicitat toți cei care sunt implicați în fenomenul sportiv, care își doresc o națiune sănătoasă, având în vedere ca 63% din populația României nu practică niciun fel de sport. Asta înseamnă că suntem un popor destul de sedentar și atunci noi, cei care suntem implicați în fenomenul sportiv, trebuie să vorbim mai mult despre ce înseamnă sportul și educația prin sport. Așa că vin cu mare drag la Timișoara și la toate evenimentele la care voi fi invitată, în acest fenomen minunat numit sport”, spune Gabriela Szabo.
„Campionii sportului românesc sunt modele veritabile pentru societate. Valorile pe care ei le promovează și le transmit tuturor contribuie la dezvoltarea armonioasă a oricărui om, atât fizic, cât mai ales psihic. Mișcarea Olimpică din România a fost în cei 110 ani de existență un reper în ceea ce privește Excelența, Prietenia și Respectul. Ne bucurăm că Universitatea de Vest din Timișoara, un reper al educației în România și nu numai, a ales să transmită importanța mișcării și a sportului prin campionii olimpici. Gabriela Szabo este unul dintre campionii pentru care spiritul olimpic a ajutat-o să ajungă în vârful performanței, să fie cea mai bună!”, declară Mihai Covaliu.
Ediția 2024 a UVT Liberty Marathon va avea loc în 28-29 septembrie, continuând o tradiție deja confirmată, aceea a unei competiții ce se adresează alergătorilor experimentați, dar și tinerilor sau copiilor aflați la prima experiență de alergare. Înscrierea pentru una dintre categoriile de curse permite fiecărui alergător să răspundă provocării pe care o simte cea mai potrivită: maraton (42km), semimaraton (21km), ștafetă maraton (42km), ștafetă semimaraton (21km), Cros (10.5km) și Cros (2km).
UVT Liberty Marathon a crescut de la an la an, spre noi orizonturi competiționale. Pentru 2024, organizatorii își propun să atingă un nou record de participanți, cu peste 4.000 de înscrieri, peste 30.000 km de alergare în total, cum îi stă bine unei competiții prestigioase, importantă atât pentru Timișoara, cât și pentru circuitul internațional anual al maratoanelor de șosea.
Ultimele comentarii