Nu prea se ştie ce va aduce anul viitor în administraţia locală în ceea ce priveşte bugetul şi eventualele investiţii. Certitudini există însă în privinţa protestelor. Pe 30 ianuarie 2015 este programată deja o grevă de avertisment de două ore. Dacă revendicările nu vor fi soluţionate, nu este exclusă nici varianta unei greve generale, pe perioadă nelimitată.
Creşteri salariale pe ocolite
Ultimele promisiuni guvernamentale legate de majorări salariale în sistemul bugetar par să fi ndeclanşat o reacţie în lanţ, acum fiind rândul funcţionarilor publici din administraţia locală să protesteze că nu sunt incluşi în planul de creşteri de salarii anunţat.
Nemulţumirile sunt prezente şi pe plan local. La Primăria Timişoara, Sindicatul Funcţionarilor Publici a anunţat deja întreruperea programului de lucru timp de jumătate de oră, pe 18 decembrie, şi, dacă revendicările nu sunt soluţionate, urmează o grevă de avertisment de două ore, în 30 de ianuarie 2015, nefiind exclusă nici ipoteza unei greve generale în cazul în care administraţia locală continuă să nu fie băgată în seamă de către Guvern.
Protestele sunt organizate în contextul în care Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a luat act de “modificările legislative intervenite şi declaraţiile recente ocazionate de elaborarea şi aprobarea bugetului de stat pentru anul 2015”. Reprezentanţii FNSA spun că au constatat că mai toate categoriile de personal bugetar (şi din sănătate, şi din asistenţă socială, apărare, învăţământ) vor beneficia de creşteri salariale şi îmbunătăţiri ale condiţiilor de muncă, în schimb despre salariaţii din administraţia publică locală nu a fost făcută nicio menţiune, “salariaţi care sunt şi rămân printre cei mai prost plătiţi din sectorul bugetar, generând nemulţumire şi revoltă în rândul acestora.”
Ca atare, funcţionarii din administraţia locală, inclusiv cei din Timişoara, solicită reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul viitor a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, “în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii, ceea ce ar implica un impact financiar minim asupra bugetului de stat, dar ar reprezenta o soluţie reală în rezolvarea problemelor sociale ale salariaţilor din administraţia publică locală”.
În al doilea rând, solicită creşteri salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală, după modelul celor promise deja altor categorii de personal bugetar. “Nu este exclusă nici varianta grevei generale, dacă vom fi ignoraţi în continuare. Suntem nemulţumiţi, după ce am constatat că se negociază creşteri salariale doar cu anumite părţi ale secorului bugetar – de exemplu învăţământ, sănătate şi aşa mai departe. Se uită, probabil că avem o lege unică de salarizare în sistemul bugetar”, ne-a declarat Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Funcţionarilor Publici din Primăria Timişoara.
“Hărţuirea” Curţii de Conturi, alt motiv de nemulţumire
Grevele anunţate acum nu sunt singurele proteste organizate în ultima perioadă de către funcţionarii publici din administraţia locală. Recent, şi la Timişoara funcţionarii publici din administraţie şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la felul în care Curtea de Conturi vrea să recupereze sporul de dispozitiv de 25% acordat funcţionarilor din administraţia publică locală şi poliţiştilor locali. Reprezentanţii locali ai Sindicatului Funcţionarilor Publici din Administraţia Locală spuneau în acest context că analizează posibilitatea de a face plângeri penale reprezentanţilor Curţii de Conturi, pentru că le-au impus unor Primării recuperarea banilor daţi pentru acest spor de dispozitiv.
Conducerea Sindicatului Funcţionarilor Publici din Primăria Timişoara susţine că reprezentanţii Federaţiei Sindicale a Funcţionarilor Publici din Administraţia Locală au ajuns să înregistreze şi câte patru – cinci acţiuni în instanţă, în perioade scurte de timp, prin care contestă deciziile conducerii unor Primării din Timiş de a recupera retroactiv acest spor de la propriii angajaţi, în urma unor decizii luate de către Curtea de Conturi. Sindicaliştii mai spuneau că este de neînţeles felul în care Curtea de Conturi le impune primarilor recuperarea acestor bani, în condiţiile în care există din 2007 o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei, care impune plata acestor sporuri de către primării.
În cazul Primăriei Timişoara, sindicatul susţine că există o decizie a Curţii de Apel Timişoara, dată recent, în care se admite recursul formulat şi se anulează deciziile de recuperare a sporului de dispozitiv acordat la Primăria Timişoara pentru anul 2010. Cu toate acestea, acum Curtea de Conturi pare decisă să recupereze din nou aceste sume, pentru perioada 2011 – 2014, în urma unei misiuni recente de audit.
Ultimele comentarii